Arheologii au descoperit o pictură care înfățișează „un strămoș al pizzei” într-o casă veche din Pompei

O frescă cu ceea ce pare a fi un strămoş al pizzei italiene a fost descoperită pe peretele unei case din oraşul antic Pompei, a anunţat marţi Ministerul italian al Culturii, scrie BBC.

Arheologii presupun că pâinea plată descrisă în pictură, alături de o cupă de vin, ar fi putut fi mâncată cu fructe precum rodii sau curmale, sau asezonată cu condimente şi un tip de sos pesto, a precizat Ministerul.

Deşi, din punct de vedere tehnic, nu poate fi considerată o pizza, deoarece nu are ingredientele clasice, cum ar fi roşiile şi mozzarella, ceea ce a fost găsit la Pompei ,,poate fi o rudă îndepărtată a mâncării moderne” , potrivit unui comunicat.

Arheologii din Pompei au descoperit o pictură cu strămoșul pizzei italiene

Pompei, distrus de o erupţie a vulcanului Vezuviu în urmă cu aproape 2.000 de ani, se află la aproximativ 23 km de Napoli, patria modernă a pizzei italiene, un aliment protejat de UNESCO.

Fresca a fost descoperită în holul unei case care avea ataşată o brutărie, care a fost parţial excavată în secolul al XIX-lea şi unde săpăturile au fost reluate în ianuarie, a precizat Ministerul Culturii.

Situl Pompei, descoperit abia în secolul al XVI-lea, a cunoscut recent o explozie de activităţi arheologice menite să oprească anii de degradare şi neglijenţă, în mare parte datorită unui proiect de 105 milioane de euro (114,85 milioane de dolari) finanţat de UE şi încheiat recent.

Citește și

Lansarea rachetei Miura-1, amânată pentru septembrie din cauza riscului de incendii forestiere

Cristian Popescu Piedone a redevenit oficial primarul Sectorului 5: „Nu se va mai face politică, decât politica cetăţeanului”

Prigojin a ajuns în Belarus. Putin susține că gruparea Wagner a fost finanțată de stat

Exit mobile version