Cel mai paradoxal fenomen din medicină: Efectul placebo, cum te vindeci fără medicamente

• Prima utilizare a termenului „placebo” în legătură cu un tratament medical a apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea.
• Efectul placebo, acel tratament imaginar care te vindecă prin puterea minții.
• Cel mai paradoxal fenomen din medicină: Efectul placebo și cum ne poate influența puterea minții.

Unul dintre cele mai fascinante fenomene din medicină și psihologie este cu siguranță efectul placebo. În medicină, orice tratament medical care nu este „real” este considerat un placebo. Poate fi o pastilă, o injecție sau în unele cazuri, chiar o operație imaginară.

Efectul placebo care este un exemplu literal al puterii minții asupra materiei, se presupune că te „vindecă” prin simplul fapt că te face să crezi că ai primit un tratament.

Efectul a fost studiat pe scară largă, iar placebo continuă să fie folosit în cercetarea medicală și în prezent. Deși placebo nu este considerat astăzi un tratament medical etic, a fost utilizat pe scară largă de-a lungul timpului. Deci, de unde vine efectul placebo și ce anume este capabil să facă?

Fals sau adevărat?

După cum s-a menționat anterior, un placebo este orice formă de tratament medical care este definit ca fiind „imaginar” cu bună știință. De când sunt cunoscute tratamentele imaginare, acestea nu mai sunt prescrise de medici. În zilele noastre, placebo sunt adesea folosite ca grup de control în studiile clinice. Acest lucru înseamnă că răspunsurile grupului experimental (participanții cu tratamentul real) sunt comparate cu răspunsurile grupului de control (participanții cu tratamentul imaginar). Dacă există un număr semnificativ mai mare de rapoarte de vindecare în cadrul studiului clinic decât în grupul experimental, se consideră că medicamentul este „dovedit a fi eficient”.

Termenul „placebo” provine dintr-o veche expresie latină: „Placebo Domino in regione vivorum”, care se traduce prin „Îl voi mulțumi pe Domnul în țara celor vii”.

În timp, termenul „placebo” a ajuns să însemne în esență „a flata” sau „a linguși”, așa cum „placebo” la o înmormântare înseamnă să te prefaci că-l cunoști pe decedat pentru a obține o masă gratuită, întrucât pentru a face acest lucru trebuie să „flatezi” familia.

În cele din urmă, „placebo” a ajuns să însemne tot ceea ce era plăcut celorlalți, indiferent dacă era adevărat sau nu.

Chiar dacă o persoană nu era prietenă cu persoana decedată, era plăcut pentru familie să creadă că era. În mod similar, chiar dacă un remediu nu funcționa cu adevărat, era plăcut pentru pacient să creadă că s-a vindecat. Această mentalitate a făcut ca medicii să prescrie nu numai medicamente „imaginare”, ci și medicamente pe care le considerau „slabe” sau „ineficiente”, chiar dacă aveau un anumit nivel de funcționalitate.

Apariția Dr. Placebo

În anii următori, placebo a început să intre în medicină de la înmormântări. Deoarece, în general, la nivel mondial se înțelege că medicii nu trebuie doar să își trateze pacienții, ci și să îi facă să se simtă mai bine, placebo este folosit pentru a le oferi liniște sufletească pacienților în fază terminală. De-a lungul secolului al XVIII-lea, medicii au prescris placebo pentru a satisface cererea pacienților, pentru a răspunde așteptărilor acestora și pentru a risipi zvonurile conform cărora medicii refuzau să prescrie tratamente.

Primul caz de utilizare a termenului „placebo” în legătură cu un tratament medical apare la sfârșitul secolului al XVII-lea, în lucrarea Memoirs of a Bath: or, Observations during Forty Years of Practice (Memoriile unei băi: sau, Observații pe parcursul a patruzeci de ani de practică) a doctorului Robert Peirce. În această carte, el descrie un „Dr. Placebo” care își trata pacienții în primul rând prin modul său de lucru, mai degrabă decât prin remediile sale medicale propriu-zise.

După publicarea acestei cărți, în 1752, a apărut primul caz cunoscut de medic care a prescris un placebo. Dr. William Smalley, un obstetrician-ginecolog scoțian.

Placemus, un alt termen pentru placebo, indică faptul că era dispus să prescrie pacientei un tratament fals în mod deliberat doar pentru a o liniști.

Informațiile despre efectul placebo s-au răspândit la începutul secolului al XX-lea, datorită apariției tiparului și a comunicațiilor la distanță. În 1920, termenul „efect placebo” a fost folosit o dată într-un articol din The Lancet. Anestezistul Henry Beecher, din Al Doilea Război Mondial, a învățat termenul din acest tip de publicație și a fost martor direct în timpul războiului.

Când pe câmpul de luptă nu prea exista morfină, asistentele pretindeau că injectează morfină soldaților răniți, iar aceștia spuneau că nu mai simt nici o durere. În realitate, aceștia au fost injectați doar cu soluție salină.

Observațiile lui Beecher au dus la continuare folosirii placebo în cercetarea medicală. El remarcă faptul că majoritatea placebo-urilor sunt eficiente atunci când tratamentul are ca scop modificarea percepției, de exemplu, percepția durerii sau a stărilor psihice, cum ar fi depresia.

De-a lungul secolului al XX-lea, acest lucru a fost luat în considerare pentru a testa funcționalitatea medicamentelor pentru aceste afecțiuni. În anii ’50, Beecher a publicat celebrul său articol „The Powerful Placebo”, în care susținea că 35% dintre pacienți au afirmat că au observat o ameliorare a simptomelor după ce au primit doar un placebo.

Deși aceste rezultate erau fascinante, medicii și cercetătorii din anii 1990 au pus la îndoială aceste rezultate. În opinia lor, unele dintre stările de sănătate observate de Beecher puteau fi vindecate în mod natural de către organism în timp. Acest lucru ar însemna că nu doar placebo a fost cauza vindecării percepute.

Din cauza îndoielilor din lucrarea lui Beecher, trebuie finalizate viitoarele teste placebo. Deoarece tratamentele placebo sunt utilizate în principal în studiile privind afecțiunile bazate pe percepție, este puțin probabil ca acestea să fie eficiente (și poate fi chiar lipsit de etică) dacă sunt puse în comparație cu tratamente pentru afecțiuni care nu sunt neapărat percepute (de exemplu, cancer, anevrisme etc.).

Studiile viitoare vor trebui să compare percepția utilizării unui placebo cu cea a lipsei de tratament. Acest lucru le va permite medicilor să observe dacă vindecarea naturală în timp este comparabilă cu „vindecarea” observată la pacienții care primesc placebo.