Cum supraviețuiesc astronauții în Spațiu? Un laborator din UK dezvăluie efectul surprinzător al gravitației zero asupra organelor

Un laborator de la Universității Northumbria din Marea Britanie ajută astronauții să supraviețuiască în spațiu și folosește aceleași tehnici pentru a învinge durerile de spate sau pentru a inversa îmbătrânirea la pacienții de aici, de pe Pământ.

Cum se desfășoară aceste experimente

Este vorba despre un laborator de testare a echipamentelor concepute pentru a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea astronauților. Un dispozitiv în curs de dezvoltare este deja folosit într-un spital pentru a accelera recuperarea după o intervenție chirurgicală la genunchi.


De exemplu, o bandă de alergare pe care pacienții sunt suspendați într-un ham conectat la un scripete atârnat de tavan are scopul de a recrea modul în care astronauții merg în spațiu pentru a vedea cum își folosesc mușchii și articulațiile.


Pe termen lung, experiența poate fi folosită la identificarea celor mai bune exerciții pentru cei care se recuperează după o intervenție chirurgicală și care nu suportă greutatea propriului corp.

Cum pot fi înțelese procesele care au loc în spațial extraterestru în fenomenele de pe Pământ?

Mersul în spațiu este văzut ca un model a ceea ce se întâmplă cu mușchii și oasele noastre în timpul procesului natural de îmbătrânire, – doar că acolo sus, schimbările au loc mult mai repede.


„Când astronauții sunt în spațiu, mușchii lor devin cu aproximativ 20% mai mici și cu aproximativ 40% mai slabi pe parcursul unei misiuni de șase luni, iar oasele lor își pierd și ele din densitate, la fel ca atunci când îmbătrânim de-a lungul deceniilor aici, pe Pământ”.

Speranța este că examinarea schimbărilor de tip de vârstă în spațiu ne vă îmbunătăți înțelegerea procesului de îmbătrânire .

În septembrie, laboratorul din Marea Britanie va trimite organoizi – versiuni în miniatură ale organelor umane crescute din celule stem, până la stația spațială.


Cercetătorii spun că s-ar putea să obținem astfel o nouă țintă pentru tratamentele medicamentoase.

Citește și

Exit mobile version