O femeie din secolul al III-lea î.Hr. a fost îngropată cu fața în jos și cu o gaură de cui în craniu. Iată de ce

• Un nou studiu care investighează înmormântarea neobișnuită cu fața în jos a unei femei din Sardinia antică a scos la iveală semne că aceasta ar fi murit în urma unei căderi în timpul unei crize de epilepsie.
• În prezent, se știe că epilepsia este o afecțiune a creierului care nu poate fi transmisă altor persoane.
• Iar o nouă analiză a scheletului tinerei femei – bazată pe pelvis, dinți și alte oase – a confirmat o estimare anterioară potrivit căreia aceasta avea între 18 și 22 de ani când a murit.

Un nou studiu care investighează înmormântarea neobișnuită cu fața în jos a unei femei din Sardinia antică a scos la iveală semne că aceasta ar fi murit în urma unei căderi în timpul unei crize de epilepsie.
Înmormântarea ciudată cu fața în jos a unei tinere femei, căreia probabil i s-a înfipt un cui în craniu în momentul în care a murit în Sardinia, în urmă cu peste 2.000 de ani, ar putea fi rezultatul unor teorii străvechi despre epilepsie, potrivit unei noi cercetări.

Înmormântarea cu fața în jos ar putea indica faptul că individul suferea de o boală, în timp ce o gaură neobișnuită în formă de cui în craniul femeii ar putea fi rezultatul unui remediu care urmărea să prevină răspândirea epilepsiei la alte persoane – o teorie medicală din acea vreme, potrivit unui studiu care va fi publicat în numărul din aprilie al revistei Journal of Archaeological Science.

În prezent, se știe că epilepsia este o afecțiune a creierului care nu poate fi transmisă altor persoane, dar în momentul în care femeia a murit, „ideea era că boala care a ucis persoana din mormânt ar putea fi o problemă pentru întreaga comunitate”, a declarat coautorul studiului Dario D’Orlando, arheolog și istoric la Universitatea din Cagliari, în Sardinia.

Neobișnuita înmormântare a fost găsită într-un mormânt din necropola de la Monte Luna, un deal situat la aproximativ 30 de kilometri nord de Cagliari, în partea de sud a Sardiniei. Locul de înmormântare a fost folosit pentru prima dată de populația punică după secolul al VI-lea î.Hr. și a continuat să fie folosit până în secolul al II-lea î.Hr.

Necropola de la Monte Luna a fost excavată în anii 1970, iar cel mai recent studiu se bazează pe fotografii ale mormântului și pe o nouă examinare a scheletului femeii. Ceramica din mormânt sugerează că femeia a fost înmormântată în ultimul deceniu al secolului al III-lea î.Hr. sau în primele decenii ale secolului al II-lea î.Hr. – o perioadă în care Sardinia, un centru al culturii punice sau feniciene timp de sute de ani, a intrat sub stăpânire romană de la sfârșitul Primului Război Punic împotriva Cartaginei, care a avut loc între 264 î.Hr. și 241 î.Hr.

Iar o nouă analiză a scheletului tinerei femei – bazată pe pelvis, dinți și alte oase – a confirmat o estimare anterioară potrivit căreia aceasta avea între 18 și 22 de ani când a murit.

De asemenea, a arătat că a suferit un traumatism la nivelul craniului cu puțin timp înainte sau în jurul momentului în care a murit. Arheologii au găsit dovezi a două tipuri de traume: traumatism prin lovire cu un obiect contondent, care ar fi putut apărea în timpul unei căderi accidentale – posibil în timpul unei crize de epilepsie – și o rană provocată de un obiect ascuțit, sub forma unei găuri pătrate în craniu, care se potrivește cu un impact cu un cui roman antic; astfel de cuie au fost găsite în mai multe situri arheologice din Sardinia.

D’Orlando a declarat că rana provocată de un cui ar fi putut fi provocată după moartea femeii pentru a preveni „contagiunea” percepută a epilepsiei sale. Un astfel de tratament s-ar fi putut baza pe o teorie grecească potrivit căreia anumite boli erau cauzate de „miasmă” – aerul rău – care ar fi fost cunoscută în toată Mediterana la acea vreme, a spus D’Orlando.

Același remediu este descris în secolul I d.Hr. de către generalul și istoricul natural roman Gaius Plinius Secundus – cunoscut sub numele de Pliniu cel Bătrân – care a recomandat bătutul în cuie a unor părți ale corpului după un deces cauzat de crize de epilepsie pentru a preveni răspândirea afecțiunii, au raportat autorii. D’Orlando a sugerat că această practică de bătut în cuie craniul și, probabil, înmormântarea neobișnuită a femeii cu fața în jos, ar putea fi explicată prin introducerea în Sardinia rurală a noilor idei romane, care au fost puternic influențate de ideile Greciei antice.