- Aceste pietre extraordinare dintr-un sat românesc, numite trovanți, cresc, se mișcă și chiar se înmulțesc, creând formațiuni impresionante.
- În micul sat Costești, județul Vâlcea, se află câteva locuri geologice cu adevărat speciale – pietrele vii ale României.
- Trovanții au de obicei o formă sferică sau cilindrică netedă, fără margini, și dimensiuni cuprinse între câțiva milimetri și 10 metri.
În micul sat Costești, județul Vâlcea, se află câteva locuri geologice cu adevărat speciale – pietrele vii ale României. Aceste roci au nedumerit mult timp localnicii, inspirând mituri despre capacitatea lor de a crește și de a se mișca – ca niște ființe vii.
Cercetătorii bănuiesc că pietrele sferice neregulate s-au format în timpul unei activități seismice neobișnuit de prelungite și intense din timpul Miocenului. Undele de șoc generate de cutremurele puternice au compactat sedimentele nisipoase din subsolul Pământului și au concentrat cimentul calcaros în bulgări sferici care au fost în cele din urmă „ejectați” la suprafață.
Dar ce face ca aceste roci să crească, să se miște și să se înmulțească?
Trovanții sunt alcătuiți dintr-un miez de piatră dură (nucleu) și nisip sau pietriș acumulat în jurul acestui centru. Aceste structuri unice se pot forma numai în depozite nisipoase foarte poroase care se întăresc în milioane de ani sub acțiunea apelor bogate în carbonat de calciu.
Carbonatul de calciu este esențial pentru formarea lor, dar este și motivul pentru care roca crește atunci când plouă. După fiecare ploaie torențială, trovanții absorb mineralele conținute în apa de ploaie, care se amestecă apoi cu substanțele chimice deja prezente în rocă, creând o reacție chimică și o presiune din centrul spre marginile rocii, ceea ce determină creșterea acesteia.
Uneori, această presiune exercitată asupra unei anumite zone a rocii, duce la formarea unei umflături. Când această umflătură crește suficient de mult, se rupe sub propria greutate. În acest fel, bolovanii se înmulțesc cu o rată de depunere de aproximativ 4-5 cm la 1.000 de ani, relatează revista National Geographic, citat de DIR.
Trovanții au de obicei o formă sferică sau cilindrică netedă, fără margini, și dimensiuni cuprinse între câțiva milimetri și 10 metri. Dar nu doar structura și capacitatea lor de a crește și de a se reproduce le fac unice, ci și faptul că se mișcă, la fel ca rocile mobile din Valea Morții, California. În plus, trovanții au inele de vârstă, precum cele ale copacilor, iar știința nu poate încă să explice caracteristicile lor unice.
Și din moment ce trovanții combină în mod clar caracteristicile unei plante și ale unei roci, nu este clar dacă ar trebui să fie clasificați ca fiind creaturi vii sau neviețuitoare. Dar, fie că sunt vii sau nu, aceste pietre care cresc în sud-vestul României oferă o priveliște maiestuoasă într-un muzeu în aer liber.