Rachete reutilizabile: Un proiect european care să contracareze SpaceX și Elon Musk

Destinată transportului spațial și alimentată cu combustibil verde, Susie, de la ,,Smart Upper Stage for Innovative Exploration” , este o etapă superioară de rachetă 100% reutilizabilă, potrivit Le Figaro.

Dezvoltată în ultimii doi ani, această etapă multi-misiune, care ar urma să ofere Europei autonomie în domeniul zborurilor spațiale cu echipaj uman, va fi prezentată statelor membre ale Agenției Spațiale Europene la sfârșitul anului.

Până în prezent, toți astronauții europeni care au zburat în spațiu au făcut-o la bordul altor navete ca cele americane.

Arianespace, compania europeană responsabilă cu construirea și operarea lansatoarelor Ariane 5, Vega și Ariane 6, a prezentat ieri în cadrul Congresului Astronautic Internațional de la Paris un concept de vehicul orbital reutilizabil, denumit SUSIE (Smart Upper Stage for Innovative Exploration).

SUSIE pare inspirat din proiectul Starship al companiei americane SpaceX, însă are dimensiuni mult mai mici. Este lungă de 12 metri și cu un diametru de 5 metri, la bordul său ar încăpea 5 astronauți și vehiculul ar avea și o variantă cargo.

Susie nu are aripi și nici ferestre

Spre deosebire de navetele spațiale sau de fostul proiect Hermes, SUSIE ar ateriza propulsiv, adică folosindu-și motoarele din dotare, pe o rampă și nu neapărat pe o pistă de aterizare. O astfel de alegere face ca vehiculul să fie mai sigur, pentru că orice tentativă de lansare poate fi anulată de urgență, iar orice tentativă de lansare poate fi întreruptă și repornită.

Există și posibilitatea de andocare cu viitoarele stații spațiale (pentru că este puțin probabil ca SUSIE să zboare înainte de 2030, când este programată retragerea Stației Spațiale Internaționale).

Acum doi ani, Arianespace promitea că secțiunea cu motoarele viitoarei rachete Ariane 6 se vor desprinde după lansare și vor reveni înapoi pe rampa de lansare, pentru a fi reutilizate.

Exit mobile version