- În jurul vârstei de 13 ani, creierul copiilor nu mai găsește vocea mamei lor ca fiind unică și se adaptează mai mult la vocile necunoscute, a constatat un nou studiu al Școlii de Medicină Stanford.
- Cercetarea, care a fost publicată în 28 aprilie în Journal of Neuroscience, a folosit scanări funcționale ale creierului prin RMN pentru a oferi prima explicație neurobiologică detaliată a modului în care adolescenții încep să se despartă de părinții lor.
- Într-un fel, creierul adolescenților este mai receptiv la toate vocile – inclusiv la cele ale mamelor lor – decât creierul copiilor sub 12 ani, au descoperit cercetătorii, o constatare care se aliniază cu interesul crescut al adolescenților pentru multe tipuri de semnale sociale.
În jurul vârstei de 13 ani, creierul copiilor trece de la a se concentra pe vocea mamei la a favoriza voci noi, ceea ce face parte din semnalul biologic care îi determină pe adolescenți să se despartă de părinți, potrivit unui studiu realizat de Stanford Medicine.
Atunci când adolescenții par să nu vă audă, nu este vorba pur și simplu de faptul că nu vor să-și facă curat în cameră sau să-și termine temele: Creierul lor nu vă mai înregistrează vocea așa cum o făcea în anii de preadolescență, scrie Stanford Medicine.
În jurul vârstei de 13 ani, creierul copiilor nu mai găsește vocea mamei lor ca fiind unică și se adaptează mai mult la vocile necunoscute, a constatat un nou studiu al Școlii de Medicină Stanford.
Adolescenții sunt mai receptivi la voci noi
Cercetarea, care a fost publicată în 28 aprilie în Journal of Neuroscience, a folosit scanări funcționale ale creierului prin RMN pentru a oferi prima explicație neurobiologică detaliată a modului în care adolescenții încep să se despartă de părinții lor.
„La fel cum un copil știe să se acordeze cu vocea mamei sale, un adolescent știe să se acordeze cu voci noi”, a declarat autorul principal al studiului, Daniel Abrams, PhD, profesor asociat clinic de psihiatrie și științe comportamentale. „Ca adolescent, nu știi că faci acest lucru. Pur și simplu ești tu însuți: Îți ai prietenii și noii tăi tovarăși și vrei să petreci timp cu ei. Mintea ta este din ce în ce mai sensibilă și atrasă de aceste voci necunoscute”.
Într-un fel, creierul adolescenților este mai receptiv la toate vocile – inclusiv la cele ale mamelor lor – decât creierul copiilor sub 12 ani, au descoperit cercetătorii, o constatare care se aliniază cu interesul crescut al adolescenților pentru multe tipuri de semnale sociale.
Cu toate acestea, în creierul adolescenților, circuitele de recompensă și centrele cerebrale care prioritizează stimulii importanți sunt mai activate de vocile necunoscute decât de cele ale mamelor lor. Schimbarea creierului către voci noi este un aspect al maturizării sănătoase, au declarat cercetătorii.
„Un copil devine independent la un moment dat, iar acest lucru trebuie să fie precipitat de un semnal biologic subiacent”, a declarat autorul principal al studiului, Vinod Menon, PhD, profesor Rachael L. și Walter F. Nichols, MD, profesor de psihiatrie și științe comportamentale. „Asta este ceea ce am descoperit: Acesta este un semnal care îi ajută pe adolescenți să se implice în lume și să formeze conexiuni care le permit să fie adepți sociali în afara familiei lor”.
Vocea mamei, extrem de importantă pentru copil
Echipa de la Stanford a descoperit anterior că, în creierul copiilor de până la 12 ani, auzirea vocii mamei declanșează o explozie de răspunsuri unice: Un studiu publicat în 2016 a arătat că, copiii pot identifica vocile mamelor lor cu o acuratețe extrem de mare și că sunetul special al mamei atrage nu doar zonele de procesare auditivă ale creierului, ci și multe zone care nu sunt declanșate de voci necunoscute, inclusiv centrele de recompensă, regiunile de procesare a emoțiilor, centrele de procesare vizuală și rețelele cerebrale care decid ce informații primite sunt importante.
„Vocea mamei este sursa sonoră care îi învață pe copiii mici totul despre lumea socio-emoțională și dezvoltarea limbajului”, a declarat Percy Mistry, PhD, co-autor principal și cercetător în psihiatrie și științe comportamentale. „Fetușii în uter pot recunoaște vocea mamei lor înainte de a se naște, însă în cazul adolescenților – deși au petrecut chiar mai mult timp cu această sursă sonoră decât bebelușii – creierul lor se îndepărtează de ea în favoarea unor voci pe care nici măcar nu le-au auzit vreodată”.
Cum s-a desfășurat studiul
Cercetătorii au înregistrat mamele adolescenților spunând trei cuvinte fără sens, care au durat mai puțin de o secundă. Folosirea cuvintelor fără sens a asigurat că participanții nu vor răspunde la semnificația sau conținutul emoțional al cuvintelor. Două femei care nu cunoșteau subiecții studiului au fost înregistrate spunând aceleași cuvinte fără sens.
Fiecare participant adolescent a ascultat mai multe repetări ale înregistrărilor cuvintelor fără sens ale propriei mame și ale femeilor necunoscute, prezentate în ordine aleatorie, și a identificat când își auzea mama. La fel ca și copiii mai mici, adolescenții au identificat corect vocea mamei lor în peste 97% din cazuri.
Adolescenții au fost apoi plasați într-un scaner de imagistică prin rezonanță magnetică, unde au ascultat din nou înregistrările vocale. Ei au ascultat, de asemenea, înregistrări scurte ale unor sunete casnice, cum ar fi o mașină de spălat vase în funcțiune, pentru a permite cercetătorilor să vadă cum răspunde creierul la voci față de alte sunete non-sociale.
Cercetătorii au descoperit că, în rândul adolescenților, toate vocile au determinat o activare mai mare în mai multe regiuni ale creierului în comparație cu copiii mai mici: sulcusul temporal superior selectiv pentru voce, o zonă de procesare auditivă; regiunile de procesare a salienței care filtrează ce informații sunt importante; și cortexul cingular posterior, care este implicat în aspecte ale memoriei autobiografice și sociale.
Răspunsurile cerebrale la voci au crescut odată cu vârsta adolescenților – de fapt, relația a fost atât de puternică încât cercetătorii au putut folosi informațiile privind răspunsurile la voce din scanările cerebrale ale adolescenților pentru a prezice vârsta acestora.
Vocea, un stimul important pentru copil
Ceea ce i-a diferențiat pe adolescenți de copiii mai mici a fost faptul că vocile necunoscute au provocat o activitate mai mare decât vocea mamei în nucleul sistemului de procesare a recompenselor și în cortexul prefrontal ventromedial, o regiune implicată în atribuirea de valoare informațiilor sociale. Trecerea spre voci necunoscute s-a produs în acești centri cerebrali între 13 și 14 ani și nu a existat nicio diferență între băieți și fete.
Cercetarea va ajuta la studierea a ceea ce se întâmplă în creierul adolescenților cu autism și alte afecțiuni care afectează modul în care aceștia se adaptează la voci și la alți stimuli sociali. Copiii mai mici cu autism nu au un răspuns cerebral la fel de puternic la vocile mamelor lor ca și copiii cu dezvoltare normală, a constatat echipa de la Stanford.
Echipa este entuziasmată de faptul că a descoperit bazele abilității adolescenților de a se acorda cu persoane noi, o parte importantă a angajamentului general al oamenilor față de voci. Faptul că creierul este atât de acordat cu vocile are un sens intuitiv – întrebați pe oricine care a simțit vreodată o tresărire emoțională la auzul vocii unui prieten sau a unui membru al familiei după mult timp, au spus cercetătorii.
„Vocile din mediul nostru sunt această sursă de sunet incredibil de satisfăcătoare care ne permite să ne simțim conectați, incluși, parte a unei comunități și parte a unei familii”, a spus Abrams. „Vocile sunt cu adevărat ceea ce ne conectează”.
Interacțiunile sociale ale copiilor suferă o transformare majoră în timpul adolescenței. „Descoperirile noastre demonstrează că acest proces își are rădăcinile în schimbările neurobiologice”, a spus Menon. „Când adolescenții par să se răzvrătească prin faptul că nu-și ascultă părinții, este pentru că sunt conectați să acorde mai multă atenție vocilor din afara casei lor”.
Ceilalți autori ai lucrării de la Stanford sunt fostul asistent de cercetare Amanda Baker și fostul cercetător științific Aarthi Padmanabhan, PhD. Autorii studiului sunt membri ai Stanford Wu Tsai Neurosciences Institute, Stanford Bio-X și Stanford Maternal and Child Health Research Institute.
Studiul a fost finanțat de National Institutes of Health (granturile K01 MH102428, DC011095, MH084164, DC017950 și DC017950-S1), de Brain and Behavior Research Foundation, de Singer Foundation și de Simons Foundation/SFARI. Departamentul de Psihiatrie și Științe Comportamentale de la Stanford a sprijinit, de asemenea, activitatea.