• Efectele emisiilor de carbon se văd din plin, chiar și pe acoperișul Europei.
  • La peste 2000 de metri altitudine, ghețarii se topesc mult mai repede decât era preconizat.
  • Doar anul acesta au pierdut cea mai mare suprafață din ultimii 60 de ani.

Efectele emisiilor de carbon se văd din plin, chiar și pe acoperișul Europei. La peste 2000 de metri altitudine, ghețarii se topesc mult mai repede decât era preconizat. Doar anul acesta au pierdut cea mai mare suprafață din ultimii 60 de ani.

Toate acestea sunt efectele faptului că iarna trecută a nins puțin, iar până acum au fost deja loviți de două valuri de căldură.

În ultimii 15, 20 de ani, ghețarul s-a schimbat mult. Este foarte cald, ceea ce pentru ghețar este o problemă mare. A doua problemă este că iarna nu mai avem zăpadă. Dacă este prea cald vara, ghețarul dispare. Asta e o problemă mare pentru toată lumea. 80% din afacerea mea este la pământ, pentru că nu mai vine nimeni aici.

În satul montan elvețian Zemat (ȚEMAT), de obicei, vara nu sunt temperaturi peste 20 de grade celsius. Anul acesta însă, temperaturile au trecut de 30 de grade.

Recomandări

CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?

Este mai cald, de obicei purtăm o șapcă și mănuși, dar acum nu mai avem nevoie pentru căeste mai cald aici, așa că este o mare diferență, spune Lisa Neyt, turist.