BMW integrează roboții în fabrici. Elon Musk prezice un miliard de umanoizi până în 2040

BMW concurează direct cu Tesla. Se asociază cu startup-ul de roboţi  Figure, ca să-i pună la muncă. Compania vrea să integreze umanoizii în procesul de producție a mașinilor, pentru a îndeplini anumite sarcini.

Ce reprezintă această mișcare pentru companie?

Startup-ul american de robotică Figure care mizează pe roboți umanozi a semnat un parteneriat cu BMW Manufacturing. Această colaborare reprezintă clar o creștere a interesului în industria auto pentru tehnologia robotică și este și o concurență directă cu Tesla. Mișcarea vine în contextul în care tot mai multe companii apelează la roboţi asemănători oamenilor pentru a îndeplini anumite sarcini fizice.

Acesta marchează primul acord comercial pe care Figure l-a semnat de la înfiinţarea sa în 2022. Încă nu știm exact câți roboți vor fi folosiți de BMW, dar ei vor ajunge în fabrica BMW din Carolina de Sud, cel mai mare exportator de automobile din SUA, care are în prezent 11.000 de angajaţi. Roboții vor fi integraţi în procesele de producţie, inclusiv la unităţile de caroserie, tablă şi depozit în următorii 2 ani, după ce vor fi instruiţi pentru a îndeplini sarcini specifice. Producători chinezi ca Hyundai și Honda lucrează deja cu roboți pentru asamblarea mașinilor. Iar Tesla a lansat umanoidul Optimus Gen 2, care e alimentat cu inteligență artificială. Aceștia vor învăța să îndeplinească sarcini noi, aşa cum fac oamenii. Elon Musk prezice un miliard de umanoizi pe pământ, până în 2040.

Citește și

Exit mobile version