• Ford și Google au anunțat astăzi un parteneriat strategic unic
  • Scopul parteneriatului este de a accelera transformarea Ford și pentru a reinventa experiența de conectare a vehiculelor

De asemenea, Ford a numit Google Cloud drept furnizorul său principal de servicii cloud, pentru a valorifica experiența Google la nivel mondial în domeniul datelor, al inteligenței artificiale (AI) și a învățării automate (machine learning, (ML). Ca parte din acest parteneriat de 6 ani – și începând din 2023 – milioane de vehicule Ford și Lincoln vor folosi sistemul Android, precum și aplicații și servicii Google încorporate.

Pentru a genera inovație continuă, Ford și Google pun bazele unui grup de lucru colaborativ, Team Upshift. Folosind talentul, abilitățile și ceea ce oferă ambele companii, Team Upshift va genera transformarea Ford dincolo de limite, va duce la noi experiențe personalizate pentru consumator și va genera oportunități de inovație bazate pe interpretarea datelor, cum ar fi: dezvoltare de noi experiențe de cumpărare, crearea de oferte personalizate bazate de datele interpretate și multe altele.

“Ford continuă procesul complex de transformare prin electrificare, conectivitate și conducere autonomă (self-driving), iar parteneriatul Google și Ford pune bazele unei structuri de inovare capabilă să ofere o experiență superioară clienților noștri și să modernizeze business- ul nostru”, a declarat Jim Farley, președinte și CEO Ford.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

“De la prima linie de asamblare până la cea mai recentă tehnologie de asistență a șoferului, Ford dă tonul inovației în industria auto de aproape 120 de ani”, a declarat Sundar Pichai, CEO Google și Alphabet. “Suntem mândri de acest parteneriat în care aplicăm serviciile Google AI, servicii de cloud și analiza datelor, pentru a contribui, astfel, la transformarea Ford și la construirea de noi tehnologii auto care să ajute oamenii să fie în siguranță și mereu conectați în trafic.

În calitate de furnizor de servicii cloud și începând cu sfârșitul acestui an, Google va ajuta Ford să folosească tehnologiile de analiză AI, ML și analiza datelor pentru a accelera transformarea digitală a producătorului de vehicule, pentru a moderniza operațiunile și pentru a integra tehnologiile vehiculelor cu platforma sigură, fiabilă și de încredere a Google Cloud.

Prin Google Cloud, Ford plănuiește să îmbunătățească experiențele clienților cu tehnologii diferențiate și servicii personalizate; să accelereze modernizarea dezvoltării de produse, producție și de gestionare a lanțurilor de aprovizionare, inclusiv explorarea folosirii AI pentru instruirea angajaților de pe linia de producție și chiar pentru a crește performanța echipamentelor din fabrici; să urmărească implementarea modelelor de business bazate pe date, ceea ce va face posibil ca toți clienții Ford să primească, în timp real, notificări despre întreținerea vehiculului sau alerte pentru oferte de reînnoire a vehicului

Începând cu 2023, la nivel global, clienții Ford și Lincoln vor beneficia de experiențe digitale cu ajutorul sistemului de operare Android și a servicilor și aplicațiilor Google încorporate, de la hărți, până la asistență vocală. Sistemul Android din mașină va permite, de asemenea, dezvoltatorilor Ford și terților să creeze aplicații personalizate și mereu îmbunătățite, pentru o experiență superioară. “Ne dorim foarte mult să realizăm produse și servicii distincte Ford”, a declarat Farley. “Această integrare le va permite echipelor noastre să inoveze pentru clienții Ford și Lincoln, oferindu-le, în același timp, acces la serviciile și aplicațiile Google.”