Noi descoperiri despre modul în care roboții rezolvă un conflict cu ajutorul „vorbirii interioare”

Robotul-Pepper

Robotul-Pepper

V-ați întrebat vreodată la ce se gândește asistentul virtual Apple atunci când spune că nu are un răspuns pentru o anumită solicitare? Cercetătorii din Italia i-au oferit unui robot capacitatea de a „gândi cu voce tare”, pentru a înțelege mai bine cum iau decizii roboții, scrie The Guardian..

„[La oameni], există o legătură între vorbirea interioară și subconștient, așa că am vrut să investigăm această legătură la un robot”, a spus autoarea principală a studiului, Arianna Pipitone, de la Universitatea din Palermo.

Cercetătorii au programat un robot, numit Pepper, realizat de firma SoftBank Robotics, cu capacitatea de a-și vocaliza procesele de „gândire”. Aceasta înseamnă că robotul nu mai este o „cutie neagră”, iar modul în care ia decizii este mai vizibil pentru utilizator.

Acest lucru poate fi deosebit de benefic în cazurile în care o cerere nu este luată în considerare. Robotul poate explica, în termeni accesibili, dacă, de exemplu, un anumit obiect nu poate fi găsit, dacă o mișcare solicitată nu este realizabilă sau dacă o componentă a robotului nu funcționează corect.

Într-o serie de experimente, cercetătorii au încercat să exploreze modul în care această vorbire interioară afectează acțiunile robotului. La un moment dat, s-a decis ca Pepper să ajute un utilizator să aranjeze o masă pentru cină potrivit codului bunelor maniere.

Când utilizatorul uman i-a cerut lui Pepper să contrazică regulile de etichetă și să așeze un șervețel într-un loc greșit, robotul a început să vorbească singur, ajungând la concluzia că omul poate fi confuz și întrebând dacă ar trebui să continue acțiunea. După ce utilizatorul și-a confirmat cererea, Pepper și-a spus: „Această situație mă deranjează. Nu aș încălca niciodată regulile, dar nu îl pot supăra, așa că fac ceea ce vrea el” și a așezat șervețelul în locul solicitat.

Comparând îndeplinirea sarcinilor de către Pepper în ambele ipostaze, cu și fără vorbire interioară, cercetătorii au descoperit că robotul își realizează mai bine sarcinile atunci când vorbirea interioară însoțește interacțiunea cu omul, potrivit studiului publicat în revista iScience.

Această capacitate de vorbire interioară ar putea fi utilă în cazurile în care roboții și oamenii colaborează; de exemplu, ar putea fi folosit pentru roboții care îngrijesc persoane, a spus Antonio Chella, profesor de robotică la Universitatea din Palermo.

Exit mobile version