• Un studiu pus la cale de Dell și EMOTIV a testat stresul tehnologic
  • Ei au trecut 10 persoane prin experiențe neplăcute și au analizat reacțiile creierului
  • „Stresul tehnologic are efecte de durată” spune președintele EMOTIV

Tehnologia ne face viața mai frumoasă, dar poate și să ne scoată din sărite. Mai nou, stresul tehnologic a fost analizat de cercetători.

Dell, o companie cunoscută în întreaga lume, a demonstrat că deși tehnologia ne face viața mai ușoară, există și reversul medaliei. A luat 10 persoane într-un studiu și le-a supus la stres tehnologic: nu se puteau loga în cont, aplicațiile dădeau crash sau munca lor dispăreau. Când pățeau asta, nivelul lor de stres se dubla.

Președintele EMOTIV, companie care a colaborat cu Dell la studiu, îți spune motivele. În primul rând, subiecții care au participat la studiu știau că este un test ceea ce le-a diminuat frustrarea. Apoi, anul pandemiei a însemnat oricum o creștere a nivelului de stres pentru oameni. Cu alte cuvinte, pentru subiecții studiului nivelul de stres a fost de două ori mai mare, având deja un punct de plecare mai ridicat decât într-un an normal.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA