• Bărbatul era paralizat și nu se putea mișca și nici vorbi din cauza sclerozei laterale amiotrofice.
  • Cipul i-a permis să comunice cu persoanele din jur, fiind primul caz de acest gen care s-a întâmplat până acum.
  • Dispozitivul se bazează pe mișcările făcute de ochi sau de către mușchii faciali.

Un cip cerebral i-a permis unui bărbat paralizat să comunice telepatic. Această reușită este o premieră, deoarece este pentru prima dată când o persoană paralizată a reușit să comunice, spun cercetătorii. Bărbatul era incapabil să vorbească și nu putea nici să își miște ochii. Însă, cu ajutorul acestui cip, a reușit să comunice, totul fiind bazat pe o interfață creier-computer (BCI) revoluționară, conform The Independent.

Pacientul este un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a primit acest dispozitiv după ce a rămas paralizat din cauza sclerozei laterale amiotrofice (SLA), o boală neurodegenerativă progresivă din cauza căreia oamenii își pierd capacitatea de a se mișca și de a vorbi.

Dispozitivele de comunicare pentru bolnavii de SLA se bazează pe mișcările făcute de ochi sau făcute de mușchii faciali, cel mai cunoscut fiind sistemul lui Stephen Hawking. Cu toate acestea, noua tehnologie demonstrează că pacienții care nu mai au niciun control muscular voluntar pot comunica.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Elon Musk dezvăluie detalii despre cipul care ar putea fi conectat la creierul uman

Elon Musk a dezvăluit mai multe detalii despre cipul Neuralink pe care îl vrea conectat la un creier uman. CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX susține că acest cip ar putea vindeca depresia și dependența, scrie Independent.co.uk.

„Desigur. Este minunat, dar, în acelasi timp, înspăimântător. Tot ce am simțit până acum sau am crezut vreodată au fost semnale electrice. Universul timpuriu a fost doar o supă de quarcuri și leptoni. Cum a început o bucată foarte mică din univers să fie conștientă?”, spune Musk.