• Autoritățile din Iran au anunțat lansarea unei aplicații de dating, care își propune să faciliteze căsătoriile.
  • enumită „Hamdan”, va fi singura aplicație de dating legală din țară.
  • Este soluția la o problemă întâlnită peste tot în lume: rata divorțurilor este în creștere, iar rata natalității în scădere.

Hamdan, care înseamnă „partener” în persană, a fost dezvoltată de un organism care face parte din Organizația de Propagandă Islamică, relatează BBC.

Creatorii acesteia pretind că aplicația folosește inteligența artificială pentru a găsi potriviri „doar pentru burlacii care doresc o căsătorie permanentă” și o singură soție. Legea iraniană incriminează relațiile sexuale consensuale în afara căsătoriei.

Aplicațiile de dating sunt populare în Iran, dar de acum înainte doar Hamdan va fi legală.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit site-ului Hamdan, utilizatorii vor trebui să își verifice identitatea și să se supună unui test psihologic înainte de a începe căutarea unui partener.

Atunci când se găsește o pereche, aplicația „introduce familiile împreună cu prezența unor consultanți de serviciu”, care vor „însoți” cuplul timp de patru ani după căsătorie.

Directorul Institutului Cultural Tebyan, care a dezvoltat Hamdan, a declarat că aplicația va crea familii sănătoase într-un moment în care valorile familiei sunt amenințate de „Diavol” și de dușmanii Iranului.

Potrivit statisticilor oficiale iraniene, peste 300.000 de căsătorii și aprope 100.000 de divorțuri au fost înregistrate în Iran între martie și decembrie 2020. În 2008, a existat un divorț la fiecare opt căsătorii.

Între timp, creșterea anuală a populației Iranului a scăzut la 1,29% în 2020.

Mai mult de jumătate din populația Iranului are sub 35 de ani. Dar guvernul a avertizat că, dacă nu se iau măsuri, ar putea deveni una dintre cele mai bătrâne țări din lume în următoarele trei decenii.

În martie, parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege care mandatează guvernul să ofere stimulente financiare pentru căsătorie și pentru cuplurile care au mai mult de doi copii. Acesta nu a fost încă aprobat de Consiliul Gardienilor.

Anul trecut, autoritățile au început să limiteze furnizarea de servicii de planificare familială în spitalele de stat. Vasectomiile nu mai sunt disponibile, iar contraceptivele sunt oferite doar femeilor a căror sănătate ar putea fi pusă în pericol.