• Oamenii de știință de la ETH Zurich au imprimat o mână robotică 3D.
  • Mâna 3D are oase, ligamente și tendoane realizate dintr-o varietate de polimeri.
  • Thomas Buchner: Polimerii tiolenici oferă proprietăți elastice ce revin la starea inițială.

Oamenii de știință din Zurich au reușit să imprime pentru prima dată o mână robotică cu oase, ligamente și tendoane, totul cu ajutorul inovațiilor în imprimarea 3D.

În primul rând, are oase, ligamente și tendoane, toate făcute dintr-o varietate de polimeri, într-o singură operațiune. Este vorba despre o tehnologie avansată de imprimare 3D, care permite o reglare a polimerilor, totul pentru a imita elasticitatea unei mâini umane. Până în prezent, această tehnologie era limitată, însă cercetătorii au reușit să extindă capacitatea și la materialele plastice cu întărire lentă. Ele oferă avantaje, inclusiv proprietăți elastice îmbunătățite și o durabilitate sporită.

Cercetătorii de la ETH Zurich și un startup asociat cu Massachusetts Institute of Technology, au dezvoltat această tehnologie care permite crearea structurilor delicate și a părților cu cavități într-un mod flexibil. Thomas Buchner, doctorand la ETH Zurich, spune că polimerii tiolenici oferă proprietăți elastice și revin la starea inițială mai rapid după îndoire, făcându-i ideali pentru construcția de proteze complexe. Datorită materilului, acești roboți sunt mai siguri în interacțiunea cu oamenii și pot manipula și obiecte fragile.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

În plus, echipa de cercetare a abordat provocările aduse de utilizarea polimerilor cu întărire lentă în procesul de imprimare, introducând un scaner laser 3D. Acesta verifică imediat fiecare strat imprimat pentru nereguli de suprafață, iar un mecanism de feedback corectează orice deficiențe în timp real, asigurând o precizie maximă în procesul de imprimare.

Citește și