VIDEO. O flotă de obiecte misterioase, surprinse într-o transmisie live realizată de NASA. Planau lângă Stația Spațială Internațională

O flotă de zece OZN-uri misterioase au fost observate în apropierea Stației Spațiale Internaționale (ISS), într-o transmisie live realizată de Agenția americana NASA, susține un utilizator de pe YouTube, scrie The Sun.

Un pasionat de astronomie și de teoriile conspirațiilor crede că obiectele zburătoare neidentificate au format un cerc, deasupra Oceanului Atlantic de Sud.

În imagini sunt văzute mai multe corpuri necunoscute, care par că provin dintr-o înregistrare făcută de o camera video de pe ISS, de un „vânător” de astfel de evenimente.

Fotografia a fost realizată în data de 3 iulie 2021, iar utilizatorul a spus că „această captură de ecran de la Stația Spațială Internațională, este de deasupra Oceanului Atlanticului de Sud, în jurul orei 8:30”.

Videoclipul i-a determinat pe fanii OZN-urilor să acceseze transmisiunea live al ISS.

Unul din useri a comentat: „Tocmai am verificat camerele ISS și acele mici pete sunt încă acolo”.

Existența OZN-urilor și a extratereștrilor este considerată de unii doar o teorie a conspirațiilor, însă Barack Obama și Bill Clinton, doi președinți ai Statelor Unite au recunoscut amândoi că „pe cerul nostru se întâmplă ceva neobișnuit”.

Raportul serviciilor secrete din SUA privind OZN-urile a fost publicat în urmă cu două săptămâni – dar acum toată lumea întreabă, ce arată versiunea completă a dosarului?

Deocamdată, NASA nu a comentat imaginile surprinse.

Exit mobile version