- Rupal Patel a fondat compania VocaliD în 2014.
- Aceasta construiește voci sintetice pentru persoanele care nu pot vorbi.
- Compania a înregistrat vocile unor oameni, care au citit 2.000 de fraze complexe.
Aparatul prin care vorbea Stephen Hawking pare un device depășit dacă te gândești la Siri sau Alexa.
Acum, inteligența artificială a ajuns să creeze voci sintetice. Un sistem creat de compania VocaliD îi ajută să se exprime pe cei care nu pot vorbi.
Tehnologia folosește de fapt o voce din banca de voci care să fie cât mai apropiată de sunetele pe care le scoate pacientul. Astfel rezultă o voce unică, dar digitală.
„Aceasta este o proteză vocală pentru cineva care nu poate să vorbească, de aici am început tehnologia și acum putem să creăm voci artificiale și pentru lucruri diferite care pot vorbi. Vocea oferă multe informații despre vocea ta, despre dimensiunile tale, despre obiceiuri. Ești fumător? Ești tipul de persoană care vorbește tare?”, a explicat Rupal Patel, fondator VocaliD.
Compania a înregistrat vocile unor oameni care au citit 2.000 de fraze complexe. Astfel au putut să creeze un număr mare de profiluri vocale, așa încât vocile artificiale să fie greu de deosebit de cele umane.