- Centrul de cercetare se află la o altitudine de 2.700 de metrii deasupra mării
- Studiile sunt făcute pentru a înțelege întreaga istorie a fenomenului climatic
- Restricțiile de circulație îi împiedică pe cercetători să ajungă la baza EGRIP din Groenlanda
Restricțiile impuse de pandemie au amânat o misiune care se desfășura în estul Groenlandei. Inițial, o echipă formată din 35 de cercetători trebuia să se deplaseze acolo pe 22 aprilie, totul pentru a studia mișcările ghețarilor, însă numărul mare de infectări a amânat expediția.
Potrivit cercetătorilor, stratul de gheață scade cu aproximativ 270 de miliarde de tone anual. Staff-ul de cercetători ar urma să ajungă în Groenlanda la mijlocul lunii Iunie.
„În 2000, am publicat primele rezultate utilizând o versiune mai veche a tehnologiei față de cea pe care o folosim acum la Ice Bridge. Iar ele ne-au arătat că stratul de gheață nu era în echilibru, ci se topea și astfel creștea nivelul mării încă de pe atunci, iar acest proces a accelerat”, explică oamenii de știință.
Totuși, cercetătorii sunt îngrijorați pentru că ei studiau evoluția ghețarilor prin tuneluri. Acum, fiind lăsate în paragină, ele riscă să fie astupate, iar echipamentul din interior să fie complet distrus.
„Straturile de gheață sunt ca niște căzi pline cu apă. Așa că, dacă scoți dopul, atunci apa o să ajungă în ocean și nivelul mării va crește”, a fost mesajul transmis de cercetători.