• Deși turismul nu își va reveni complet la stadiul său din 2019, anul 2024 ar putea să readucă turismul la viață.
  • „Zona turistică arată cu totul și cu totul altfel înainte și după pandemie”, a explicat Florin Țâncu, expert în turism, la Aleph News.
  • Odată cu apropierea verii, turiştii vor inunda cele mai populare destinaţii din Europa.

Cum arată turismul după 2020? Pandemia a afectat multe domenii importante, de la sănătate la educație. Turismul a fost și el extrem de afectat, și o dată cu el și câștigurile din turism. The World Travel and Tourism Council a declarat că deși turismul nu își va reveni complet la stadiul său din 2019, anul 2024 ar putea să readucă turismul la viață.

Odată cu apropierea verii, turiştii vor inunda cele mai populare destinaţii din Europa. Datele cele mai recente arată că industria turismului s-a stabilizat după declinul grav înregistrat în perioada pandemiei de Covid-19. Însă, de cealaltă parte, turismul de masă şi supraaglomerarea continuă să pună presiuni asupra comunităţilor locale, relatează platforma media European Newsroom (enr) în articolul de fond publicat vineri.

„Zona turistică arată cu totul și cu totul altfel înainte și după pandemie. Trăim într-o lume nouă, 2020 a produs o reconfigurare în zona turismului pentru că funcționăm într-o nouă lume digitală, iar modul de consum a fost fundamental. Turismul își revine proporțional și gradual la fel cum s-a blocat. Încă mai avem piețele din Rusia și din China. Dacă prima piață este afectată foarte mult de zona războiului, piața din China este afectată de temerea călătorului de a merge în toate zonele globului”, a explicat Florin Țâncu, expert în turism, la Aleph News.

Recomandări

BIDEN NU RENUNȚĂ LA PREȘEDINȚIE
ROMÂNIA E LIVE PE YOUTUBE
„SPRING" ÎN PLINĂ VARĂ
ISRAEL ȘI HAMAS ACCEPTĂ ACORDUL SUA
BALDWIN SCAPĂ DE ÎNCHISOARE
S-AU ÎNȚELES, NU SE POATE...ACUM

Citește și