Dacă ar fi să căutăm cel puțin un aspect pozitiv al acestei pandemii ar fi întocmai acela că redescoperim vacanțele la noi în țară.
Începem să ne cunoaștem povestea și tradiția în locurile pitorești. Din ce în ce mai mult. Și te încurajez și pe tine să o faci.
Casa Pelinica, Brașov
Ioan Voicu, proprietarul Casa Pelinica, un loc de poveste din județul Brașov, a povestit, la Aleph News, că, deși pandemia a impus mai multe restricții, totuși numărul turiștilor a fost destul de mare. Și nici nu e de mirare, mai ales că zona vine la pachet cu ceva greu de găsit: liniștea.
„Pandemia a dus la o creștere progresivă a numărului de clienți care caută o astfel de vacanță, la noi la țară. Din ce în ce mai multă lume se întreaptă spre astfel de vacanțe la munte.
Deși situația pandmică a fost mai restrictivă, am avut și turiști străini. Au fost pe deplin încântați și au îmbrățișat toate tradițiile noastre.
Fiind înconjurați de natură, toți cei care vin la noi experimentează viața la țară și, în mod special, ei reușesc să se deconecteze de la viața cotidiană. În primul rând, oamenii caută liniștea, pe care o găsesc pentru că locația este încojurată de munți și de natură”, a spus Ioan Voicu.
Cabana Bunoiu, Dâmbovița
Dacă te gândești la o vacanță la țară, într-un loc retras, Cabana Bunoiu ar putea fi o opțiune excelentă. Ce găsești acolo, îți spune Ioana Bunoiu, prorprietarul locației din județul Dâmbovița.
„Zona noastră nu a fost încă pe deplin promovată. Noi suntem la poalele Munților Leaota, o zonă frumoasă de munte. Avem un centru de echitație aproape de noi, sunt multe trasee turistice pe care le pot parcurge turiștii, atât pe jos, cât și cu bicicleta.
În plus, în zonă sunt și mănăstiri și restaurante cu mâncare tradițională. Noi, ca pensiune, nu oferim mâncare, ci doar cazare, dar putem la dispoziție multe lucruri viitorilor turiști”, a spus Ioana Bunoiu.
Proprietara pensiunii spune că majoritatea persoanele care le trec pragul rămân uimite de faptul că locația e chiar mai frumoasă decât în poze.
„Avem un lac unde pot pescui, o masă de tenis, trambulină pentru adulți și copii, loc pentru foc de tabără, proțap, grătar, două terase. Avem și dealuri de unde se poate vedea la 360 de grade”, a conchis sursa citată.
Casa Chira, Maramureș
Și în Maramureș sunt astfel de locații retrase, dar pline de farmec tradițional. Ana Maria Chira deține o pensiune în Vișeu de Sus.
„Dincolo de facilitățile pe care le oferă Casa Chira, este în Maramureș, care este o poveste care se trăiește. Aici vei putea face, în permanență, ceva. La căsuța noastră aveți parte de liniște, e un loc retras pe malul râului, unde puteți experimenta viața țăranului, o întoarceere în timp, relaxându-vă la un ciubăr, pe o terasă, la o cafea sau în multitudinea de locuri amenajate în curte, special pentru relaxarea oaspeților”, a povestit Ana Maria Chira, la Aleph News.
Farmecul locului i-a atras și pe turiștii străini care vin foarte des în zonă.
„Când veniți în Maramureș, prima dată trebuie să cunoașteți oamenii. De asta suntem noi atât de speciali în peisajul turistic românesc. Veți pleca din Maramureș cu gândul că veți avea un loc în care să vă întoarceți acasă.
Turiștii străini găsesc lucururi cu care noi suntem obișnuiți, cum ar fi tradițiile, mersul la biserică, de la cel mai mic la cel mai mare îmbrăcat în costume tradiționale”, a adăugat gazda din Maramureș.