- Florica Dimoiu, din Râmnicu Vâlcea, îşi petrece 5 zile de concediu în Poiana Braşov
- Graniţele închise de alte ţări pentru români i-au “trimis” pe turişti să-şi facă anul acesta vacanţa în ţară
- Gabriel Roşca, manager de hotel, spune că numărul turiştilor s-a dublat în august vs iulie, dar încă nu are profit
- Staţiunile de la munte sunt mai ‘’aerisite’’ decât cele de pe litoral
- Preţurile cazărilor în hoteluri încep de la 250 de lei pe noapte
August este perioada concediilor, dar hotelurile şi pensiunile de la munte nu sunt ocupate integral, la fel ca înainte de pandemie. După 4 luni de pauză, un hotel de 4 stele, din Poiana Braşov, a deschis în 15 iulie şi a avut un grad de ocupare de doar 35 la sută.
Luna aceasta 70 la sută dintre camere sunt rezervate. Pe holuri au fost lipite stickere de păstrare a distanţei şi au fost puse dispensere cu dezinfectanţi. Florica Dimoiu, turistă, a prins încredere să vină la munte şi s-a cazat într-un loc retras.
Specialiştii în turism spun că în luna august numărul oaspeţilor a crescut pentru că unii au renunţat la concediile din străinătate ca să nu rişte să rămână în carantină, peste hotare, iar alţii au aşteptat să afle de la prieteni care sunt condiţiile în hoteluri şi dacă se respectă regulile de distanţare şi igienă.
Adi Voican, vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de promovare turistică din România:
„Oamenii au tot aşteptat să se rezolve situaţia legat de coronavirus. Au tot amânat să işi facă vacanţa pe sezonul 2020 până în ultima clipă, dar nu sunt dispuşi să renunţe la vacanţe. S-a dovedit că virusul trăieşte alături de noi pentru o lungă perioadă de timp şi trebuie să ne ducem viaţa mai departe. Românii nu sunt dispuşi să petreacă un an întreg fără concediu în aşteptarea anului viitor. Este un lucru obişnuit ca turiştii după ce merg pe litoral să meargă la munte. Temperaturile din aceste zile au fost extrem de ridicate pe litoral şi în oraşe. La munte e posibil să eviti aglomeraţia de care se vorbeşte pentru litoral.”
Florica Dimoiu, turistă: „E foarte frumos, este relaxant, destul de aerisit. Am fost atenţi la locaţie, să fie retrasă, intim şi la munte mi s-a părut mai ferit faţă de litoral.„
Gabriel Roşca, manager hotel:
” Venim în plus cu ultraviolete în cameră, chiar şi în spaţiile alimentare. Mergem şi dezinfectăm camerele cu ozon după fiecare client cazat. Lăsăm pauza 24 de ore cel puţin. Luna trecută am avut un grad de ocupare de 35 la sută. În luna iunie, iulie am fost şi mai speraţi de acest virus. Oamenii au început să se protejeze mai mult, au văzut că locaţiile hoteliere sunt puse la punct. În luna august plecau foarte mulţi români afară. Ne-au ajutat Grecia şi Bulgaria, au restricţionat plecarea turiştilor dincolo şi au venit la noi. Noi am cheltuit mulţi bani în cele 4 luni în care am fost închişi şi nu am recuperat acea sumă.”