• Peru a deschis ruinele incașe din Machu Picchu pentru un singur turist japonez, care a așteptat aproape șapte luni pentru a vizita situl.
  • Katayama planificase să petreacă câteva zile în Peru, dar a rămas blocat din cauza pandemiei la mijlocul lunii martie într-un oraș din apropiere de Machu Picchu.
  • În Peru au fost raportate, de la începutul pandemiei, peste 849.000 de cazuri de coronavirus și 33.000 de decese, datelor Universității Johns Hopkins.

Peru a deschis ruinele incașe din Machu Picchu pentru un singur turist japonez, care a așteptat aproape șapte luni pentru a vizita renumitul sit, relatează BBC.

Jesse Katayama urma să viziteze Machu Picchu în martie, dar situl a fost închis din cauza epidemiei de coronavirus.

Katayama planificase să petreacă doar câteva zile în Peru, dar a rămas blocat în orașul Aguas Calientes, lângă Machu Picchu, la mijlocul lunii martie din cauza reglementărilor de călătorie legate de coronavirus.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Ministrul culturii, Alejandro Neyra, a declarat că lui Katayama i s-a acordat accesul în urma depunerii unei cereri speciale.

A venit în Peru cu visul de a putea intra”, a declarat astăzi ministrul Neyra într-o conferință de presă online.

Katayama a vizitat ruinele sâmbătă, în prezența directorului parcului

Lui Katayama i s-a permis să viziteze ruinele sâmbătă, în prezența directorului parcului, ca să nu se întoarcă în Japonia fără să își fi putut împlini dorința, a spus ministrul Neyra.  

Vechea cetate incașă, care face parte din lista patrimoniului mondial și este cea mai importantă atracție turistică din Peru, se preconizează că se va redeschide luna viitoare, la capacitate redusă. Nu a fost dată însă o dată exactă.

Acest tur este cu adevărat uimitor”, a mărturisit Katayama.

În Peru au fost raportate de la începutul pandemiei peste 849.000 de cazuri de coronavirus și 33.000 de decese, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.