- Fiecare imagine are un cod QR unde se regăseşte broşura generală a României în limba germană.
- Vizitatorii vor obţine informaţii relevante despre diferitele destinaţii din România.
- Colantarea taxiurilor oferă o expunere extinsă a brandului de ţară către un public larg.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează în perioada 10 iunie – 15 iulie, o campanie de promovare outdoor a României în Hamburg, Berlin, Munchen, Frankfurt prin colantarea a 625 de taxiuri, campanie ce se desfăşoară în contextul Campionatului European de fotbal.
„România va beneficia de o expunere semnificativă, nu doar în rândul turiştilor din Germania, dar şi în rândul potenţialilor turişti din întreaga Europă care participă la acest campionat. Colantarea taxiurilor oferă o expunere extinsă a brandului de ţară către un public larg, iar designul creativ al colantării poate genera un impact vizual puternic şi poate atrage atenţia publicului într-un mod distinctiv”, potrivit unui comunicat de presă.
Fiecare imagine are un cod QR unde se regăseşte broşura generală a României în limba germană, cu ajutorul căreia vizitatorii vor obţine informaţii relevante despre diferitele destinaţii din România.
„Prezenţa noastră pe piaţa germană vine totodată şi în sprijinul touroperatorilor, agenţiilor de turism interesate şi companiilor aeriene ce desfăşoară deja o importantă activitate în această ţară. Germania este considerată ca fiind o piaţă prioritară, iar conform ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică, aceasta ocupă primul loc în clasamentul statelor emiţătoare de turişti în anul 2023, cu un număr de 218.300 sosiri în anul 2023”, se menţionează în finalul comunicatului.