Vacanță în Grecia: Ce trebuie să faci ca să stai cât mai puțin în vama Kulata-Promachonas

Românii stau la coadă ca să intre în Grecia. Românii stau la coadă ca să intre în Grecia.

Cozile mari la intrarea în Grecia s-au format pentru că mulţi dintre cei care ajung acolo nu au completat formularul de identificare a pasagerului – PLF (Passenger Locator Form) înainte de călătorie, precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a iniţiat în regim de urgenţă demersuri pe autorităţile centrale şi locale elene, solicitând identificarea în cel mai scurt timp a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului şi a echipamentelor de testare.

De asemenea, consulii Ambasadei României la Sofia şi Consulatului General al României la Salonic s-au deplasat la punctul de trecere a frontierei pentru a constata modul în care decurg procedurile de verificare şi pentru a acorda asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

MAE informează că, potrivit datelor comunicate de autorităţile elene, demersurile de verificare la frontieră se realizează cu dificultate deoarece o parte dintre persoanele care sosesc în Republica Elenă nu au completat formularul de identificare a pasagerului – PLF (Passenger Locator Form) anterior călătoriei.

În acest context, MAE reaminteşte că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de provenienţă. Formularul PLF (Passenger Locator Form), cu codul QR aferent, este obligatoriu încă din anul 2020, MAE semnalând în mod constant necesitatea îndeplinirii acestei condiţii pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene. Formularul se completează accesând pagina de internet – https://travel.gov.gr.

Pentru a evita timpii suplimentari de aşteptare la frontieră, MAE face apel la cetăţenii români să completeze acest formular anterior deplasării şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.

Având în vedere debutul sezonului turistic, precum şi situaţia excepţională generată de pandemia de COVID-19, MAE accentuează importanţa informării temeinice, anterior deplasării în străinătate şi a verificării cu atenţie a informaţiilor postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

MAE precizează că autorităţile elene întreprind în continuare demersuri pentru fluidizarea circulaţiei şi reducerea timpului de aşteptare la frontieră. MAE va continua să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere a frontierei menţionat şi va rămâne în dialog constant cu autorităţile elene pentru identificarea soluţiilor necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare.

MAE reaminteşte că este în vigoare măsura testării rapide, în mod aleatoriu, în punctele de trecere a frontierei.

Mulţi români au scris pe pagina de Facebook Forum Grecia că aşteaptă câteva ore pentru a trece graniţa la Kulata- Promachonas din cauza aglomeraţiei.