• Persoanele vaccinate trebuie să prezinte o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin autorizat împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului
  • Există două posibilități prin care putem intra în Grecia fără certificatul de vaccinare
  • Este interzisă circulația pe timp de noapte în intervalul orar 00:30-05:00, cu excepția persoanelor care se deplasează la serviciu ori pentru urgențe medicale

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Republica Elenă va menține aceste măsuri până la data de 24 mai, iar ulterior vor fi anunțate noi măsuri în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Astfel, pentru persoanele vaccinate, ele trebuie să prezinte o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin autorizat împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.

Cum intri în Grecia dacă nu ești vaccinat

Există două posibilități prin care putem intra în Grecia fără certificatul de vaccinare:

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
  1. Prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen
  2. Prezentarea unei dovezi emisă de către un laborator autorizat de statul de proveniență prin care se confirmă faptul că persoanele au fost diagnosticate pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

Toți cetățenii Uniunii Europene sunt tratați în acest fel, precum și al altor state ca SUA, Rusia sau Marea Britanie.

În același timp, este necesară completarea formularului PLF (Passenger Locator Form) prin intermediul paginii de internet https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 de ore înainte de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că rămâne valabilă procedura de testare rapidă în mod aleatoriu la punctele de frontieră. Toate certificatele prezentate trebuie să fie redactate în limba engleză. Nerespectarea obligației de a completa formularul PLF este sancționată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislației elene în vigoare.

Autoritatea Aeronautică Civilă (CAA) a Republicii Elene a solicitat tuturor companiilor aeriene care operează zboruri spre acest stat să verifice, înainte de acceptarea pasagerilor pentru îmbarcare, următoarele condiții:

-confirmarea transmiterii PLF, cu cel puțin 24 de ore anterior începerii călătoriei
-concordanța dintre codul QR și PLF
-prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene

Măsura prezentării la frontieră a unui test molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu se aplică în cazul minorilor cu vârsta de până în 5 ani.

Persoanele care doresc să se deplaseze către insule (cetățenii eleni și cetățenii străini cu vârsta de peste 5 ani) vor trebui să prezinte personalului feriboturilor, navelor și companiilor aeriene, după caz: o confirmare a vaccinării emisă după o perioadă de 14 zile de la efectuarea vaccinului complet (două doze sau una, în cazul vaccinului administrat în doză unică, confirmarea imunizării putând fi obținută de pe platforma guvernamentală emvolio.gov.gr); un test molecular tip PCR cu rezultat negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de plecare/îmbarcare; un test rapid sau autotest efectuat cu 24 de ore înainte de plecare (rezultatul trebuie înregistrat pe platforma națională selftesting-gov.gr); dovada prezenței anticorpilor ca urmare a infecției cu virusul SARS-CoV-2, eliberată după 2 luni de la recuperare, cu valabilitate de maxim 9 luni.

Este interzisă circulația pe timp de noapte în intervalul orar 00:30-05:00, cu excepția persoanelor care se deplasează la serviciu ori pentru urgențe medicale. Pentru zonele aflate sub cod roșu închis de alertă epidemiologică, restricția de circulație se aplică în intervalul orar 19:00-05:00 pe tot parcursul săptămânii.

Situația epidemiologică din Grecia

Prima insulă luată cu asalt a fost Creta. De turiști din Franța, Germania, Suedia și Elveția. Iar sute de greci au făcut cozi la ferryboat-ul din Pireu, după ce au fost ridicate restricțiile de circulație între regiuni. De asta și premierul Mitsotakis a făcut apel la populație să nu se relaxeze prea mult și să nu uite că, totuși, COVID încă există. În fiecare zi se înregistrează încă două mii de cazuri noi.

Nikos e medic la spitalul Ippokratio, din Atena, și spune că 8 din 10 pacienți care ajung la el au COVID.

Nikos Koudunis, medic din Atena: „Noi spunem tuturor turiștilor care vor să călătorească în Grecia să aibă mare-mare grijă, să vină și să stea într-un singur loc, nu să meargă în mai multe orașe. Atena și Salonic sunt principalele orașe în care, la ora actuală, sunt mii de cazuri, la fel și Creta. Munca noastră va continua și va fi din ce în ce mai grea. Asta pentru că, din ce vedem noi, ne așteaptă încă un an greu în spitalele noastre.”

Pentru luna mai, rezervările în insulele grecești nu depășesc 30 la sută din capacitatea stațiunilor. Pentru iulie au ajuns, deja, la 90 la sută. Puteți verifica zilnic situația epidemiologică din Grecia aici.

Pentru mai multe detalii și informații oficiale, puteți accesa site-ul Ministerului de Externe aici.