- Patru frați și zeci de îngeri protectori
- Povestea copiilor de lângă Cluj-Napoca, ce nu mai fac cursuri online pentru că au un singur smartphone, a stârnit un val de emoție
- Binefăcători din toată țara ne-au scris că vor să îi ajute
Când școlile nu erau închise, Cosmin și frații lui, Darius, Paul și Flaviu, înotau o oră prin noroaie, apoi mergeau cu trenul și autobuzul ca să ajungă la cursuri. Acum, doar băiatul cel mare continuă să facă ore online.
Îl vor urma, însă, și ceilalți frați, care și-au găsit îngeri. Mulți se oferă să le doneze bani sau computere ca să nu rămână în urmă cu materia.
Moș Crăciun în care aproape încetaseră să creadă pare că se apropie în sfârșit de ei.
Fratele lui Cosmin: „Moș Crăciun vreau să-mi aducă un tractoraș… să mă joc cu frații mei”.
Îngerul adevărat la nevoie se cunoaște! Bogdan Boza, unul dintre cei care s-au oferit să îi ajute pe cei patru frați, este deja pregătit să le trimită un cadou.
Bogdan Boza, înger: „Din punctul meu de vedere, am uitat de multe ori identitatea noastră creștină, am uitat care este rolul și scopul pe această lume, nimeni nu e veșnic. Totul e de la Dumnezeu. Lucrurile pe care le avem sunt un dar de la Dumnezeu, nu ni se datorează nimic. Lucrurile bune ni s-au dat în dar tocmai pentru a-i ajuta și pe cei care nu au aceeași șansă”