De 30 de ani, educația românească încearcă o mărire de notă, dar rămâne tot la coada Europei. Mai ales la capitolul abandon școlar. De 365 de zile, colega mea Andreea Burnar îți spune aici, la Aleph News, ce se întâmplă cu copilul tău.

Angela Carp, editor prezentator: Andreea, cum ai început?

Andreea Burnar: „Aici, la Aleph, am descoperit educația. Am luat-o de la zero cu acest capitol și țin minte că am fost sceptică la început când am trecut de la competența sănătate la educație, asta pentru că nu aveam idei de subiecte și nici contacte. Nu-mi imaginam atunci că o să mă îndrăgostesc de acest domeniu. Și am simțit asta abia atunci când am înțeles că fără educație suntem nimeni. Am priceput complexitatea domeniului. Până atunci credeam că românii fac parte dintr-un popor educat.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Cum așa, Andreea? Nu suntem noi toți frumoși și deștepți?
„În opinia mea, un om deștept este un om educat. Și aș vrea să îți dau direct câteva exemple concrete. Suntem pe primul loc la analfabetism funțional, am avut cele mai slabe rezultate la testările PISA, iar rezultatele TIMSS ne-au indicat urgența alfabetizării științifice a elevilor, pentru că am fost ultimii din Europa la aceste testări. Și nu mai înșir lipsurile din perioada școlii online și cât de mult am mai pierdut. Trăgând o linie, sunt copiii noștri educați?“

E o întrebare bună. Dar avem și o rază de speranță?
„Angela, sunt multe vorbe goale atunci când vine vorba de educația copiilor noștri, asta e cert. Dar eu văd o speranță, pentru că sunt și oameni care iau în serios educația. Știu asta. Mădălina Gîdiuță este director la grădinițele private ”Butterfly” și s-a luptat cu statul, mai exact cu birocrația, ca să lase grădinițele deschise în perioada pandemiei. Claudia Chiru a creat cel mai popular centru educațional privat Saga Kid etc. Și nu uit să îți spun despre ministrul Cîmpeanu.
Cel care spune mereu că ”școlile trebuie deschise primele și închise ultimele”.
Aș vrea să spun două vorbe și despre ministrul Cîmpeanu. Un om care pare greu de atins, la prima vedere, însă, un om cu o inimă mare. Care se gândește la elevii noștri.

Acum ȘTIU cât de importantă este educația. Acum un an nu știam mai nimic legat de educație. Însă, acum știu ce spun când vine vorba de viitorul copilului tău.

ȘTIU ce vrei să îi oferi, ȘTIU de ce nu îți trimiți copilul la stat și alegi privatul fără să clipești.

ȘTIU că elevii români au potențial, însă, statul nu le întinde, de fiecare dată, o mână de ajutor.

Experiența de aici m-a îmbogățit pe mine ca sa pot să te îmbogățesc pe tine, telespectator fidel Aleph News.

Smarții din lista ta s-au înmulțit de la zi la zi. Cum a fost experiența, de până acum, cu personajele din lista ta?
Am întâlnit oameni curajoși care s-au luptat cu birocratia pana au reusit. Povestile lor au ajuns si la noi, la Aleph, si astfel le-am dat curaj să nu renunțe. Mădălina Gidiuță a deschis grădinița privată Butterfly, ”a prins puteri” cand i-am
spus povestea la TV și a reușit – grădinița a fost deschisă și pe perioada pandemiei.