O femeie care trebuia să se afle în carantină, după ce a revenit dintr-o ţară aflată pe lista galbenă, a fost alungată din casă de soţ. Poliţiştii din Argeş l-au amendat pe bărbat cu 1.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Argeş, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 din Piteşti au fost sesizaţi despre un conflict izbucnit între o persoană aflată sub măsura carantinării la domiciliu şi soţul acesteia.

Conform poliţiştilor, din verificări s-a stabilit că o femeie aflată sub măsura carantinării din data de 14 decembrie, ca urmare a revenirii dintr-o ţară pentru care este insituită acestă măsură, „a avut discuţii contradictorii cu soţul acesteia, de 51 de ani, din Piteşti, care nu a mai fost de acord ca aceasta să continue să locuiască pe perioada măsurii la această adresă, motivare sub care a alungat-o din locuinţă”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

IPJ Argeş precizează că a fost informat DSP, către care a fost înaintată solicitarea persoanei în cauză pentru carantină instituţionalizată.

Bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială, a mai transmis Poliţia Argeş.