- Turismul începe să revină la viaţă, cu toate că majoritatea guvernelor recomandă în continuare evitarea călătoriilor internaţionale „neesenţiale“
- Mai multe destinaţii turistice populare vor redeveni disponibile pentru pasionaţii de călătorii, în contextul relaxării măsurilor restrictive anti coronavirus
- Uite unde poţi petrece vacanţa în viitorul apropiat, atât în Europa, cât şi pe alte continente
Vacanţă în Cipru. Promisiunile autorităţilor, atractive
Cu foarte puţine cazuri de coronavirus şi un număr redus de decese Covid-19,
Cipru mizează pe imaginea sa de destinaţie „sigură“ şi se pregăteşte de sezonul
estival. În plus, autorităţile îşi asumă responsabilitatea de a suporta
costurile pentru îngrijirile medicale în caz că ești testat pozitiv
în timpul sejurului pe insulă. De asemenea, ajutorul
le va fi acordat şi membrilor familiei şi contacţilor apropiaţi.
Advertisment
Trebuie să știi că începând cu 9 iunie, aeroporturile din Cipru se vor redeschide
pentru zboruri din 13 ţări cu risc „scăzut“, respectiv Grecia, Malta, Bulgaria,
Norvegia, Austria, Finlanda, Slovenia, Ungaria, Israel, Danemarca, Germania,
Slovacia şi Lituania. Cursele aeriene din Marea Britanie şi Rusia nu au primit
undă verde pentru a ateriza pe teritoriul cipriot.
Dacă vei intra în ţară, ca turist, între 9 şi 19 iunie trebuie să prezinți un
certificat care să arate că nu ești bolnav de Covid-19. Începând cu 20 iunie,
certificatul nu va mai fi necesar şi alte ţări ar putea fi adăugate listei
actualizate săptămânal.
Deja au fost luate măsuri pentru protejarea călătorilor şi a rezidenţilor, spre exemplu obligaţia personalului hotelier de a purta măşti şi mănuşi în timpul programului, dezinfectarea regulată a şezlongurilor şi păstrarea unei distanţe minime de 2 metri între mesele din restaurante, baruri, cafenele şi pub-uri.
Recomandări
Veşti bune din Grecia
Ţara europeană, care a reuşit să-şi menţină numărul de cazuri de coronavirus scăzut prin implementarea unui blocaj strict timpuriu, intenţionează să îți permită accesul începând cu 15 iunie: „Sezonul turistic începe pe 15 iunie, când hotelurile sezoniere se pot redeschide. Să facem din această vară epilogul crizei“, a spus premierul Kyriakos Mitsotakis pe 20 mai.
Mitsotakis a mai spus că zborurile internaţionale directe către destinaţiile greceşti vor fi reluate etapizat, începând cu 1 iulie, iar tu, ca turist, nu vei mai fi obligat să faci un test Covid-19 sau să intre în carantină la sosire. Cu toate acestea, ministrul Turismului, Haris Theoharis, a precizat că oficialii din domeniul sănătăţii vor efectua teste la faţa locului atunci când este necesar.
Grecia a reluat serviciile regulate de feribot către insulele sale pe 25 mai, în timp ce restricţiile de călătorie în ţară au fost ridicate pe 18 mai, „permiţând circulaţia de la o prefectură la alta“.
De asemenea, barurilor şi restaurantelor li s-a permis să îşi reînceapă activitatea, în timp ce hotelurile din oraş sunt programate să se redeschidă la 1 iunie, urmate de hotelurile sezoniere, în iulie.
Turismul în Italia, din nou posibil
Călătorii din Uniunea Europeană şi din Marea Britanie, precum şi cetăţenii microstatelor şi principatelor Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican, vor putea să intre în ţară fără carantină obligatorie începând cu 3 iunie, în timpul unei acţiuni descrise de Guvern drept un „risc calculat“.
„Ne confruntăm cu un risc calculat, ştiind că este extrem de posibil ca numărul de cazuri, respectiv curba de contagiune, să crească din nou“, a spus premierul Giuseppe Conte la începutul acestei luni.
În prealabil, vizitatorilor li s-a solicitat o carantină de două săptămâni înainte de a le fi permis accesul în Italia. Toate muzeele, inclusiv muzeele Vaticanului din Roma, s-au redeschis treptat pe parcursul lunii mai, cu reguli stricte de distanţare socială. Barurile şi restaurantele au fost autorizate să se redeschidă pe 18 mai, cu un număr redus de mese şi cu panouri din plexiglas pentru a proteja clienţii. De asemenea, Bazilica Sf. Petru din Vatican şi-a deschis din nou porţile pe 18 mai, după ce a fost închisă peste două luni, în timp ce cursa feroviară Venice-Simplon Orient-Express este programată să revină pe 8 iulie.
Relaxare în Bali, cu anumite condiţii
Insula indoneziană speră să îşi întâmpine primii turişti până în luna octombrie, dar acest lucru va fi posibil doar dacă ratele de îmbolnăvire rămân scăzute.
Ministrul Turismului Ni Wayan Giri Adnyani spune că prima destinaţie care va permite accesul turiştilor va fi Yogyakarta, situată pe insula Java, urmată de insulele Riau.
Toţi cetăţenii străini, cu excepţia diplomaţilor, a rezidenţilor permanenţi şi a voluntarilor pentru cauze umanitare, au în prezent interdicţie în Indonezia. Orice persoană care ajunge pe insulă trebuie să fie supusă unui test medical şi are obligaţia de a prezenta un act care să dovedească faptul că nu are coronavirus.
Încă nu este clar care vor fi cerinţele autorităţilor pentru viitorii turişti, în cazul în care restricţiile vor fi ridicate la sfârşitul acestui an. De asemenea, nu se ştie dacă Bali va accepta călători din regiuni puternic afectate de pandemie. Până acum, oficialii din domeniul turismului au solicitat „coridor turistic” între Bali şi Australia.
Escapade exotice în Thailanda
Deşi numărul de cazuri a fost relativ mic în comparaţie cu alte state vecine – Thailanda a raportat peste 3.000 de cazuri şi 57 de decese – oficialii nu oferă garanţii când vine vorba de redeschiderea ţării. „Încă depindem de variabilele bilanţului epidemic, ar cred că cel mai devreme am putea discuta despre revenirea turiştilor în al patrulea trimestru al acestui an“, a spus pentru CNN Yuthasak Supasorn, guvernatorul Autorităţii pentru Turism din Thailanda. Acesta a subliniat că vor exista limitări cu privire la cine poate vizita ţara, iar accesul turiştilor va fi permis doar în anumite regiuni. „Trebuie să ţinem cont şi de ţara de unde vin călătorii. Încă nu putem lăsa garda jos.“
Cei cărora li se va acorda permisiunea de a intra vor putea alege între mai multe „pachete de lungă şedere“ în zone izolate, unde monitorizarea sănătăţii poate fi controlată cu uşurinţă, spre exemplu în insulele îndepărtate din Koh Pha Ngan şi Koh Samui.
Thailanda se concentrează în prezent pe turismul intern, iar unele staţiuni şi hoteluri au primit deja aviz pentru redeschidere. Centre comerciale, muzee, pieţe şi câteva obiective turistice şi-au redeschis porţile, iar Marele Palat din Bangkok urmează să se redeschidă pe 4 iunie.
Momentan, graniţele Thailandei rămân închise. Interdicţia pentru zborurile comerciale internaţionale – cu excepţia curselor aeriene de repatriere – a fost prelungită recent până pe 30 iunie, iar Aeroportul Internaţional Phuket rămâne închis.
Vacanţele în Franţa mai pot aştepta
Franţa era cea mai vizitată ţară din lume înainte de pandemia de coronavirus. Acum, la fel ca în restul ţărilor din Uniunea Europeană, sunt în vigoare restricţii pentru toate călătoriile neesenţiale din afara zonei Schengen (n.r. grupare de 26 de ţări care, în mod normal, au frontiere deschise). Călătorii care intră în ţară, cu excepţia cetăţenilor UE sau a celor din Marea Britanie, vor fi supuşi unei carantine obligatorii de 14 zile, măsură valabilă cel puţin până la data de 24 iulie.
Deşi guvernul ridică încet măsurile de blocare, permiţând deplasări cu maşina pe distanţe de până la 100 de kilometri şi deschizând, treptat, plajele, oficialii au precizat că ţara nu se grăbeşte să anuleze restricţiile pentru călătorii internaţionali.
Premierul francez Edouard Philippe a anunţat recent un pachet de stimulare de 19,4 miliarde de dolari pentru a susţine sectorul turistic, aflat în mare în dificultate. „Ce loveşte turismul, loveşte Franţa”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă.
Hotelurile, barurile, restaurantele şi cafenelele din ţară trebuie să rămână închise cel puţin până pe 2 iunie. Chiar şi în aceste condiţii, este puţin probabil ca unităţile turistice din Paris, oraş marcat drept „zonă roşie” de coronavirus, să poată deschide curând.
Pe 29 mai s-a anunţat că cel mai vizitat muzeu al ţării, Luvrul, se va redeschide în data de 6 iulie. Aceasta este o veste bună, mai ales pentru rezidenţii francezi care îşi vor putea lua vacanţă în Franţa în lunile iulie şi august.
Toate semnele sugerează că turiştii internaţionali nu vor putea intra în viitorul apropiat pe teritoriul Franţei.
Marea Britanie merge împotriva curentului şi menţine restricţiile
În timp ce alte ţări relaxează restricţiile de călătorie şi propun măsuri pentru atragerea călătorilor, Marea Britanie alege să adopte reglementări mai stricte. În ciuda opţiunii anterioare împotriva unei carantine obligatorii pentru călători, Guvernul a anunţat recent că, începând cu 8 iunie, toţi străinii care intră în ţară vor fi obligaţi să se auto-izoleze pentru o perioadă de 14 zile.
În conformitate cu noile reguli, toate persaonele care ajung pe teritoriul britanic vor trebui să furnizeze o adresă la care au obligaţia să rămână două săptămâni. Cei care încalcă regulile vor fi supuşi unor amenzi usturătoare. Decizia, care urmează să fie revizuită la fiecare trei săptămâni, a stins orice speranţă de salvare a turismului internaţional în MArea Britanie pentru săptămânile următoare.
Se crede că această mişcare poate descuraja companiile aeriene să repornească rapid operaţiunile de zbor, în timp ce oficialii au avertizat că există şanse mici ca rezidenţii din Marea Britanie să poată pleca în străinătate vara aceasta.
Hotelurile urmează să se deschidă la începutul lunii iulie, dar, deoarece restricţiile de frontieră ale UE sunt încă în vigoare, este probabil ca Marea Britanie să se concentreze deocamdată pe călătoriile interne.
Situaţie incertă în Spania
Blocarea Spaniei a fost una dintre cele mai dificile din Europa, însă restricţiile sunt tot mai blânde. Plajele urmează să se redeschidă în iunie, în timp ce hotelurile din unele părţi ale ţării au fost deja autorizate să îşi reia activitatea.
De la 1 iulie, destinaţia europeană, care a întâmpinat un număr record de 84 de milioane de vizitatori în 2019, va acorda permisiunea călătorilor din UE de a intra fără a fi nevoie de carantină timp de două săptămâni.
Până în prezent, nu s-a discutat pe larg despre deschiderea frontierelor pentru călătorii de dincolo de graniţele UE.
În Spania este obligatorie purtarea măştii în spaţii publice de către toţi cei cu vârste mai mari de 6 ani, atât în interior, cât şi în exterior, „unde nu este posibil să se menţină o distanţă interpersonală sigură“.
- VIDEO. Moment inedit la Londra: cea mai înaltă și cea mai scundă femeie din lume s-au întâlnit
- Inovație în technologia medicală: XO Motion este primul exoschelet din lume
- Vin sărbătorile în România! Târgurile „Planeta Crăciun” și Wonder Events Fair te așteaptă
- Cât ai plăti pentru o banană? Care sunt cele mai excentrice cheltuieli ale miliardarilor
- Universitatea Babeș-Bolyai scrie istorie în educație. UBB e lider în marketing universitar pentru al 10-lea an
Partenerii noștri