• Vremea va avea un aspect de toamnă târzie
  • În cursul zilei valorile de temperatură vor fi între -1 grad C în estul Transilvaniei și 7…9 grade C în sudul Dobrogei
  • În București vremea va fi închisă

ÎN ȚARĂ:

Vremea va avea un aspect de toamnă târzie, iar ploile se vor semnala pe arii extinse în jumătatea de sud a țării, unde cantitățile de apă vor depăși local 15…25 l/mp. La începutul zilei în Muntenia și Oltenia vor fi trecător și lapovițe și ninsori, iar vântul va sufla în rafale, cu viteze de 40…50 km/h. În restul teritoriului ploile vor apărea mai ales noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu excepția sudului și vestului județului Caraș-Severin, unde vor fi rafale de 80…90 km/h.

În cursul zilei valorile de temperatură vor fi între -1 grad C în estul Transilvaniei și 7…9 grade C în sudul Dobrogei; noaptea, pe fondul pătrunderii unei mase de aer foarte cald, în multe zone din ţară se vor înregistra temperaturi comparabile sau chiar mai ridicate decât cele diurne, iar minimele vor fi cuprinse în general între 0 și 8 grade . Noaptea se va forma local ceaţă, cu precădere în zona Olteniei.

ÎN BUCUREȘTI:

Vremea va fi închisă. În primele ore ale zilei este posibil să mai apară fulgi de nea printre picăturile de apă, apoi va ploua temporar. Vântul va fi nervos și va accentua senzația de frig, cu rafale de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade C. În cursul nopții, pe fondul pătrunderii rapide a unei mase de aer cald, temperatura aerului va crește treptat, astfel că mâine dimineață vor fi 7…9 grade C.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

LA MUNTE:

Precipitațiile vor cădea în cea mai mare parte a intervalului. La altitudini de peste 1.500 m vor predomina ninsorile, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1.700 m, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În masivele sudice, cantitățile de apă vor depăși local 15…25 l/mp.

Vântul va sufla tare, cu rafale în general de 80…90 km/h, iar pe crestele cele mai înalte, peste 100…120 km/h, astfel că va fi viscol puternic. Pe spații restrânse se va forma polei. Temperaturile vor fi în creștere treptată, mai ales seara și noaptea, față de ziua anterioară.