Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august 2018, va fi retras de la conducerea IJJ Prahova şi i se vor încredinţa responsabilităţi administrative, spune, pentru MEDIAFAX, Dacian Cioloş, după o discuţie cu ministrul de Interne, Lucian Bode.

„Am avut o discuţie cu domnul Bode, pentru că a apărut şi în spaţiul public, şi colegi din USR PLUS au ridicat întrebări. Am avut o discuţie cu domnul Bode şi am fost de acord amândoi că în urma a ceea ce s-a întâmplat de 10 august domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilităţi la comandă operativă, pentru că modul în care s-a acţionat atunci ridică probleme chiar şi de etică profesională”, a declarat, pentru MEDIAFAX, copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş.

El anunţă că Laurenţiu Cazan va primi responsabilităţi administrative.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

„Am înţeles că domnul Bode va lua măsuri pentru ca domnul Cazan să nu mai aibă responsabilităţi operative, ci doar administrative, deci să nu mai aibă sub comandă oameni ca să avem surprize de genul celor de pe 10 august. Foarte probabil va fi retras de la Prahova şi va avea alte responsabilităţi administrative. E greu să mai ai încredere în felul în care a acţionat un astfel de om. Domnul ministru Bode a fost de acord cu mine că trebuie găsită o formulă prin care domnul Cazan să nu mai aibă sub comandă oameni cu acţiune operativă”, conchide Cioloş.

MAI a precizat că Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova „pentru a asigura continuitatea”.

„Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurenţiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unităţi, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, menţiona MAI.

Laurenţiu Cazan a fost detaşat la IJJ Prahova şi împuternicit pe o perioadă de 6 luni „pe o funcţie echivalentă cu cea deţinută în cadul Jandarmeriei Bucureşti”.

Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române privind această împuternicire a fost semnat în data de 21.12.2020.

Laurenţiu Cazan a fost coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, când au avut loc incidente violente.