- În total, în România au fost vaccinate 25.508 de cadre medicale
- De la începutul campaniei de vaccinare, au fost înregistrate 47 de reacții adverse
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunţat weekend-ul trecut că ritmul vaccinării ar trebui să fie de 20.000 de persoane vaccinate pe zi, însă numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24 de ore, la prima administrare este de 11.912, anunță CNCAV.
Advertisment
Bogdan Nicolae, corespondent Aleph News, a vorbit despre campania de vaccinare împotriva Covid din România.
„Este la jumătate faţă de cât a fost estimat ieri. Vedem că la finalul zilei, avem o cifră la jumătate. Nu ştim dacă este vorba despre o îngrămădeală atât de mare încât nu au putut fi vaccinaţi şi ceilalţi 10.000 sau dacă mâine cifrele vor fi îmbunătăţite, cert este că avem un succes la jumătate.
Recomandări
E nevoie de o încredere în strategie, deocamdată sunt minusuri. Nu am înţeles de ce a fost nevoie ca lumea să se odihnească până pe data de patru, spre deosebire de alte state.
Am discutat toată ziua despre nevoia de a extinde categoriile către cei care au 60 de ani şi peste, pentru că reprezintă aproape 90% din decese. Este nevoie de o resetare a proiorităţilor. Este nevoie să ne gândim la categorii de populaţie care sunt expuse la risc, mai mult decât politicienii. E foarte mult de discutat, dar cred că ar trebui să scoatem la iveală informaţii referitoare la aceste noi priorităţi pe care ar trebui să le luăm în calcul”.
Partenerii noștri