• Companiile din Germania sunt obligate prin lege să numească femei în poziții de conducere
  • Angela Merkel și-a exprimat nemulțumirea de-a lungul timpului legat de numărul mic de femei în leadershipul companiilor
  • Femeile ocupă doar 11,5% dintre pozițiile de conducere din cele mai mari 100 de companii germane

Germania a aprobat legea care obligă companiile listate la bursă să numească cel puțin o femeie în consiliul de administrație, informează Reuters. Dezbaterile au durat ani de zile, inițiatori fiind social-democrații, iar în opoziție aflându-se creștin-democrații, partidul actualului cancelar.

Angela Merkel și-a exprimat frustrarea legată de întârzierea companiilor în numirea femeilor în poziții de conducere. Legea se va aplica companiilor cu mai mult de trei membri în boardul de conducere.

„Această lege este un obiectiv pentru mai multe femei aflate în poziții de conducere. Am văzut de-a lungul anilor că nu multe schimbări au venit în mod voluntar, iar progresul este lent”, a declarat Franziska Giffey, Ministrul Familiei din partidul social-democrat.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Legea va afecta aproximativ 70 de companii, dintre care 30 nu au nicio femeie în consiliul director. Procentul femeilor aflate în consiliile de conducere din Germania a depășit pragul de 30% în 2017 și a atins 35,2% în noiembrie 2020. În board-urile celor mai mari 100 de companii din Germania, femeile ocupă doar 11,5% dintre poziții.