• Andrei Toderaș a adus în 2019, peste 300 de turiști în România.
  • Andrei abia așteaptă vaccinul, ca să își reia viața și să să își relanseze afacere.
  • Cu un business la început de drum, Andrei a pierdut în 2020, cam 60.000 de euro.

Unele destinații nu primesc turiști, în altele trebuie să stai în carantină. Și, la întoarcere, s-ar putea să intri în izolare, pentru două săptămâni. Dacă asta pare dificil, pentru antreprenorii din turism, lucrurile sunt și mai complicate.

Andrei Toderaș, și-a deschis un business în domeniu, în august 2019. Aduce străini la noi, să le arate ce avem mai frumos. Din cauza pandemiei, a trebuit să pună lacătul și să se reorienteze.

Am fost foarte grav afectat. Atât de mult, încât a trebuit să schimb domeniul de activitate. Acum mă ocup de marketing în turism, pentru România . M-am mutat total pe digital, astfel încât să găsesc soluții.”, spune acesta.

Recomandări

LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
PARISUL LUMINAT
LE-O DĂM ÎN VOT!
CUVÂNTUL ZILEI
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ

Odată cu imunizarea în masă, și-ar putea relansa businessul. Și, încet-încet, viața fiecăruia dintre noi va reveni la normal.

Este un pas, o lumină la capătul tunelului, astfel încât să reîncepem procesul de a readuce turiști în România, să ne exploreze țara, să aducem bani la comunitățile locale și să ne bucurăm de oportunitățile pe care le avem în România.”, a mai adăugat Andrei Toderaș.

Și, uite-așa, unii vor veni la noi, iar noi vom putea pleca la alții. Să ne petrecem vacanțele, în destinațiile la care în 2020, doar am visat.

Va fi o viză, cum era pe vremuri, pentru a ieși. Va fi o viză medicală. Fără acea viză medicală va trebui să rămânem în zona noastră. Dacă dorim să călătorim, avem o opțiune. Vaccinul este o opțiune.”, a mai spus antreorenorul.