• Andrada Florina, rezidentă la chirurgie la Spitalul Județean Brașov, s-a vaccinat
  • Pandemia a ținut-o departe de familie o lună și jumătate
  • Andrada vrea vaccin și pentru părinții și bunicii ei
  • În Spitalul Județean din Brașov 70 % din angajați se vaccinează
  • Capacitatea este de 240 de persoane imunizate pe zi
  • Cazurile grave de la ATI conving medicii să se programeze la vaccinare

Andrada a spus „da” schimbării. Este rezidentă în anul al doilea la chirurgie, la spitalului Județean din Brașov. N-a stat o clipă pe gânduri când i s-a cerut să se așeze pe scaun pentru a fi imunizată. În gând are acum doar momentul în care va exista vaccin și pentru cei dragi ai ei. Ea a fost întrebată ce simte că i-a luat pandemia.

Andrada Florina, medic rezident: „Aproape tot, aproape tot timpul meu liber, timpul petrecut cu familia, timpul petrecut la muncă a fost foarte diferit, trăiam cu teamă, cu frică, tot timpul trăiam stresată la muncă.”

A stat o lună și jumătate departe de familie. Colegii de pe secție au fost confirmați cu SARS-CoV-2, iar ea a vrut să îi protejeze pe cei dragi. Andrada a oferit câteva sfaturi celor cărora le este teamă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Andrada Florina, medic rezident: „În primul rând, să se informeze pentru că lumea nu este suficient de infromată, să se gândească că știința a avansat, acum sunt în anul 2021. Să se gândească că toate pandemiile de până acum au fost eradicate prin vaccin.”

Și alți colegi de-ai Andradei au stat cu lunile cazați la hoteluri. Nu și-au văzut copiii, soții sau părinții. Dramele celor ajunși în stare gravă la spital i-au făcut să continue să fie în linia întâi și pentru campania de vaccinare.

Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al spitalului Județean Brașov: „Aproape 70% au spus da vaccinării. Rapiditatea acestei campanii poate să aducă normalitate in societatea noastră.”