• Proprietarii de restaurante și hoteluri nu își vor obliga angajații să se vaccineze
  • Clienții care nu s-au vaccinat nu vor avea interdicție în restaurante sau hoteluri
  • Reprezentantul patronatului: „Trebuie să fim foarte clari: vaccinul este opţional.

Proprietarii de restaurante și hoteluri nu își vor obliga angajații să se vaccineze. În plus, nu îi vor ignora nici pe clienții care nu s-au vaccinat, a anunțat preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.

Oficialul din domniul HoReCa a mai spus însă că își va încuraja angajații să se vaccineze.

„Trebuie să fim foarte clari: vaccinul este opţional. În această ţară, vaccinul este opţional, nu este obligatoriu. Ceea ce facem noi astăzi este să încurajăm, să explicăm oamenilor că dacă dorim să revenim la viaţa normală, putem grăbi acest proces prin vaccin.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Operatorii din industrie nu vor obliga angajaţii să se vaccineze, nu există această intenţie din punctul de vedere al operatorilor din HoReCa. Cred că mesajul trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: acest vaccin este opţional, nu este obligatoriu şi nu poate fi subiect de discriminare.

Deci (nu vor exista situaţii în care, n.r.) nu poate participa la o conferinţă de presă decât cine este vaccinat, poate servi la masă numai cine este vaccinat, sau se poate urca în autobuz numai cine este vaccinat”, a declarat Daniel Mischie.

În plus, și preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a menționat că oamenii de afaceri nu doresc să implementeze măsuri corective pentru angajații care refuză imunizarea.

Nu există acest risc (ca antreprenorii să adopte metode coercitive pentru vaccinarea angajaţilor, n.r.). Noi credem că atât antreprenorii, cât şi angajaţii, îşi doresc această campanie de vaccinare. Oamenii de afaceri îşi doresc cu rapiditate vaccinarea, iar angajaţii în egală măsură”, a menţionat Florin Jianu.

Facilități pentru vaccinați

Cu toate acestea, unii antreprenori deja au anunțat anumite facilități pentru cei care dovedesc că au fost vaccinați. Grupul City Grill, unul dintre cei mai puternici jucători din industria restaurantelor, dorește să răsplătească încrederea oamenilor în știință.

Daniel Mischie, CEO-ul grupului, spune că vaccinul va reda startul în economie.

Citește mai mult aici.