• Camera Reprezentanților va vota pentru ca vicepreședintele Mike Pence să preia atribuțiile lui Trump.
  • Dacă Pence nu va fi de acord, miercuri se va vota pentru punerea sub acuzare a președintelui Trump.
  • Democrații vor să îi înlăture din funcție și pe parlamentarii care au dorit să anuleze alegerile.

În Camera Reprezentanților din SUA urmează să aibă loc un vot în seara zilei de astăzi, pentru a i se cere în mod oficial vicepreședintelui Mike Pence să preia îndatoririle președintelui Trump, invocând cel de-al 25-lea Amendament, informează The New York Times.

Democrații vor ca Trump să fie înlăturat cât mai repede din funcție

Votul pentru invocarea celui de-al 25-lea Amendament are loc la o zi după ce democrații au introdus un articol de punere sub acuzare a președintelui Trump pentru rolul avut în incitarea unei mulțimi violente de susținători ai săi, care miercurea trecută au luat cu asalt Capitoliul.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Moțiunea de luni a declanșat o confruntare majoră între două ramuri ale guvernului, democrații din Camera Reprezentanților presându-l pe Mike Pence să intervină. Dacă vicepreședintele nu va face asta, democrații au promis miercuri un vot în care îl vor acuza pe președinte de „incitare la violență împotriva guvernului Statelor Unite”.

Republicanii s-au opus luni adoptării în unanimitate a rezoluției prin care vicepreședintelui i s-a cerut să-l declare pe Trump „incapabil să-și îndeplinească atribuțiile funcției și să exercite imediat atribuțiile în calitate de președinte interimar”.

Trump s-a întâlnit și el luni cu Pence, pentru prima dată de la neînțelegerea lor de săptămâna trecută, provocată de încercarea președintelui de a răsturna alegerile. Cei doi au vorbit timp de o oră sau mai chiar mai mult în Biroul Oval. Un înalt funcționat din administrație, care a vrut să își păstreze unanimitatea, a declarat că cei doi au avut „o conversație bună”, dar nu a spus dacă în discuție a fost inclusă și tema celui de-al 25-lea Amendament.

Camera intenționează să acționeze foarte rapid, intenționând ca, în cazul în care Pence nu intervine, miercuri dimineață să înceapă o dezbatere privind rezoluția punerii sub acuzare a lui Trump și să voteze în acest sens mai târziu, în timpul aceleiași zile.

Vicepreședintele a indicat deja că este puțin probabil să-l forțeze pe președinte să se retragă și că nimeni din niciunul dintre partide nu se așteaptă ca Trump să demisioneze. Având în vedere acest lucru, democrații au început deja să pregătească un raport mai lung de punere sub acuzare, care să documenteze acțiunile președintelui și distrugerea care a urmat, pentru a-și fundamenta acuzația.

Democrații sunt încrezători că vor avea numărul de voturi necesare pentru a-l face pe Trump să devină primul președinte care a fost pus sub acuzare de două ori.

Acțiunea de punere sub acuzare a fost demarată atunci când președintele ales, Joseph Biden, a precizat, mai clar decât o făcuse anterior, că nu va sta în calea procesului de punere sub acuzare. El a mai spus că obiectivul său principal este să încerce să reducă la minimum efectul un proces cu totul consumator pentru Senat, care ar putea avea loc în primele zile ale mandatului său.

Democrații vor să îi înlăture din funcție și pe parlamentarii care au încercat să anuleze alegerile

Democratii progresiști din Cameră au introdus luni o lege care ar permite unei comisii să îi investigheze și eventual să îi și îndepărteze din Camera Reprezentanților pe parlamentarii republicani care au luat parte la încercarea de anulare a rezultatelor alegerilor din noiembrie.

Parlamentarii Camerei pot fi îndepărtați din funcțiile lor potrivit secțiunii 3 a celui de-al 14-lea Amendament, care îi descalifică pe aleșii care „s-au angajat în insurecție sau rebeliune” împotriva Statelor Unite.

Într-o postare pe Twitter, democratul Jamaal Bowman, din New York, i-a scris duminică unei colege a sa republicane, Lauren Boebert din Colorado: „Nu am venit la Congresul Statelor Unite pentru a tolera apelurile la insurecție din partea colegilor noștri”. „Trebuie să adoptăm rezoluția, cerând expulzarea lor și trebuie să facem asta imediat”.