Până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă de furnizare de energie electrică, arată reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), într-un comunicat de presă.

Până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă de furnizare de energie electrică, anunță reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din data de 20.01.2021, Ordinul ANRE nr. 5/2021 pentru modificarea Ordinului ANRE nr. 171/2020 pentru aprobarea condițiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță și pentru modificarea și completarea Contractului – cadru de furnizare a energiei electrice la clienții casnici ai furnizorilor de ultimă instanță aprobat prin Ordinul ANRE nr. 88/2015, în contextul derulării procesului de liberalizare a pieței de energie electrică, începând cu 1 ianuarie 2021. Noile reglementări au în vedere necesitatea asigurării unei mai bune informări a clientului final de energie electrică de către furnizorii de ultimă instanță, precum și simplificarea încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice în condițiile impuse de contextul pandemic actual, și pentru ca procesul să se desfășoare în beneficiul consumatorului final.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În elaborarea ordinului, au fost identificate soluțiile în acord cu legislația națională și europeană prin care se oferă clienților casnici o perioadă mai lungă de tranziție de la serviciul universal la piața concurențială concomitent cu creșterea gradului de informare a acestora asupra procesului de liberalizare.

Astfel, clienții vor beneficia de cel mai bun preț din oferta concurențială a furnizorilor și vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puțin până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică”, se arată în comunicatul ANRE.

Prin această mişcare, ANRE vrea să atenueze criza de pe piaţa de energie pentru consumatorii casnici, generată de liberalizarea totală a pieţei energiei electrice. De asemenea, în ordinul ANRE este prevăzută obligaţia furnizorilor de a informa mai bine proprii clienţi cu privire la procesul de liberalizare.

Scandalul din piaţa de energie a început la finalul lui 2020, când analiştii din energie au arătat că pentru consumatorii casnici care nu vor alege oferta unui furnizor din piaţa liberă, se aplică „preţul de serviciu“, care este cu până la 26% mai mare decât preţurile din piaţa liberă. Cu o lună înainte de liberalizare, 90% dintre clienţii casnici nu ştiau de acest proces. Piaţa a fost complet liberalizată începând cu 1 ianuarie 2021.

În anul 2019, piaţa reglementată, acum liberă, pentru consumatorii casnici de energie a fost în valoare de 3,9 miliarde de lei şi s-a împărţit între Electrica (51%), Enel (21%), Cez (12%) şi E.On (16%). În 2020 estimările arată că a trecut de 4 miliarde de lei.