• Părinţii şi elevii români din Spania se bucură de faptul că şcoala nu a fost întreruptă anul acesta.
  • Toate şcolile au un sistem de control sanitar.
  • Copiii trebuie să aibă un kit de dezinfectare, iar la intrare li se ia temperatura.

Școala în regimul clasic se derulează fără griji în Spania, pentru că toate regulile sunt puse la punct. Fiecare școală are sistem de control sanitar, copiii trebuie să aibă la ei un kit de dezinfectare, iar la intrare li se ia temperatura.

Zarra are 9 ani şi este elevă la o şcoală din oraşul Alcala de Henares. Respectă regulile şi de-abia aşteaptă să scăpăm de virus ca să se poate juca împreună cu colegii săi.

„Nu putem nici să ne jucăm cu mingea şi nici să sărim coarda, pentru că nu se poate. Se ia virusul. Păi eu mă simt un pic aşa rău, pentru că nu pot să-i îmbrăţişez, nici să ne jucăm cu mingea. Mă simt un pic aşa rău,” a spus Zarra, elevă în Spania

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Mama ei face tot posibilul să o protejeze şi este informată de conducerea şcolii atunci când apare vreun caz de Covid-19.

„Îi spun măsurile de precauţie, să nu se apropie şi să păstreze distanţa. Are tot timpul cu ea dezinfectant,” a spus Ileana, mama Zarrei.

Ca să poată merge la şcoală, elevii din Spania au fost împărţiţi în grupuri mici. Dacă apar cazuri de Covid-19 într-o clasă, grupul este izolat. Normele sunt afişate şi în şcoală, iar părinţii sunt mulţumiţi.

Mamă: „Eu cred că la şcoală sunt mai în siguranţă ca acasă”

„Eu cred că la şcoală sunt mai în siguranţă ca acasă. Au distanţa de un metru şi jumătate, port măştile câte opt ore. Nu-i lasă să se întâlnească toate vârstele,” spune Marinela, care este mamă.

Pentru mulţi profesori predarea la clasă este o variantă mai bună, iar copiii sunt primii care pun umărul la treabă.

„Copiii au înţeles. Copiii se adaptează foarte uşor. Uneori se adaptează mai uşor decât anumiţi adulţi pentru că ei sunt foarte flexibili şi maleabili şi înţeleg că trebuie să punem fiecare câte un pic ca să ieşim din această pandemie,” susține Gabriela Soporan, profesoară de Limba Română în Spania