- Radu Agachi a găsit 5150 de euro într-un bancomat din Iaşi
- A intrat în bancă şi a anunţat Poliţia
- Cine fusese la bancomat înaintea lui a vrut să depună banii, dar tranzacţia a eşuat
- „5.000 de euro sunt bani oriunde în lume”, spune Radu Agachi
Tu ce ai face dacă ai găsi la un bancomat 5.150 de euro? Radu Agachi a fost bunul samaritean şi a anunţat Poliţia. Antreprenorul ieşean s-a dus la bancă şi când să bage cardul în ATM a văzut un teanc de euro şi… un alt card.
Advertisment
„La bancomat 5.150 de euro fâşic, blocat în fantă, cardul depus, uitat în bancomat, era al unei femei. Am luat banii şi am intrat înăuntru la bancă să văd ai cui sunt, cum poate să îi recupereze, să îi returneze. Nu (am ezitat – n.red.), chiar nu m-am gândit, chiar nu mi-am pus problema. Am intrat înăuntru, am rugat fetele să numere banii şi am anunţat Poliţia”, a povestit Radu Agachi, la Aleph News.
Cine ar fi putut uita această sumă în bancomat? Un bărbat şi o femeie din Iaşi au vrut să depună în bancă 5.000 de euro. S-au grăbit. Au pus cu 150 de euro mai mult şi bancomatul le-a refuzat tranzacţia. Nu şi-au dat seama şi au plecat lăsând şi suma de bani şi cardul. Şi-au dat seama după ceva vreme că nu mai au cardul şi s-au întors la bancă, unde s-au întâlnit cu poliţiştii care deja făceau verificări. Radu Agachi a primit o scrisoare de mulţumire pentru implicarea civică de la poliţişti.
Recomandări
„(I-am dat înapoi pentru că – n.red.) nu erau ai mei. Nu erau banii mei, erau ai cuiva. 5.000 de euro sunt bani oriunde în lume la ora asta”, a adăugat ieșeanul.
Partenerii noștri