• Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii februarie
  • Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte
  • Temperaturile maxime vor ajunge la 17 grade C în Banat

METEO în România: Temperaturile maxime pentru 6 februarie 2021

Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii februarie, exceptând nord-estul teritoriului, unde valorile termice vor continua să scadă și vor deveni negative pe parcursul zilei, situându-se astfel cu mult sub cele normale datei.

În nordul și nord-estul țării vor fi înnorări pe tot parcursul intervalului și temporar vor fi precipitații. Va ploua, iar în Moldova și în zona montană limitrofă va ninge, dar vor fi și perioade în care se vor semnala precipitații și sub formă de lapoviță sau ploaie, iar pe arii restrânse se va depune polei.

Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, iar cantitățile de apă vor depăși pe suprafețe restrânse 10…15 l/mp. În restul teritoriului, pe arii restrânse în primele ore ale zilei și local, cu o probabilitate mai mare din nou din a doua parte a nopții, va fi nebulozitate de nivel jos sau ceață, izolat și trecător posibil asociată cu burniță.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, îndeosebi pe creste, cu rafale de 60…80 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la – 5…-4 grade C în nordul Moldovei, până spre valori în jurul a 17 grade C în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 6 grade C, mai ridicate în sudul Banatului, până spre 9…10 grade C.

METEO în București: Temperatura maximă va fi de 10 grade Celsius

Valorile termice se vor situa în continuare peste cele caracteristice datei. La începutul zilei și din nou, cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopții, va fi nebulozitate de nivel jos sau ceață, iar în restul intervalului cerul va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade C, iar cea minimă de 2…3 grade C.