• CSM a dat aviz negativ în cazul proiectului de lege care privește desființarea SIIJ.
  • Au fost 11 voturi împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
  • Doar 8 voturi pentru desființarea SIIJ.

Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ proiectului care prevede desființarea Secției pentru Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ).

Astfel, au fost înregistrate 11 voturi împotriva desființării și 8 voturi pentru desființare.

Avizul CSM pentru acest proiect, trimis de ministrul Justiției, Stelian Ion, este consultativ.

Recomandări

CE S-A DAT LA BAC?
CE A PICAT LA BAC LA MATE?
GUESS WHO IS BACK?
BATE A.I.-UL LA MATE?
ROLLS ROYCE FACE REACTOARE
TUSK IA VOT DE ÎNCREDERE

Reprezentanții USR PLUS susțineau miercuri că „bilanțul celui de-al treilea an de activitate a Secției speciale nu face decât să confirme ceea ce și organismele internaționale, și societatea civilă, și noi tot spunem de la înființare încoace: nu se justifică existența acestei structuri și ea trebuie desființată cât mai curând posibil”.

„În 2020, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a finalizat doar două rechizitorii și a trimis în judecată trei inculpați. (…) Explicația potrivit căreia activitatea SIIJ a fost redusă de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 ar fi credibilă dacă nu am ști că activitatea Secției speciale s-a rezumat și în 2019, an fără pandemie, tot la două cauze soluționate cu trimiterea în judecată a trei inculpați”, au mai spus reprezentanții USR PLUS.