• Raed Arafat a declarat despre operatorul de la Ambulanța Cluj că modul de exprimare folosit a fost „inacceptabil”.
  • Raed Arafat: „Chiar dacă tu ca medic consideri că nu este o urgență reală, pentru părinți este ceva ce îi sperie”.
  • Ancheta disciplinară care a început la Ambulanța Cluj va dura trei zile.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că modul de exprimare al operatorului de la Ambulanța Cluj, care a certat doi părinți care au cerut ajutor la 112 pentru copilul lor, este inacceptabil.

„Este inacceptabil. Modul de adresare, de a vorbi cu oamenii care solicită ajutor nu poate să fie în acest hal. Deci, în primul rând, tu ca personal medical chiar dacă consideri că nu e urgență reală, pentru părinții respectivi faptul că văd că copilul lor are sânge în urină este ceva care îi sperie. Probabil că este o infecție urinară. Dar, totuși, pentru acești părinți este un lucru care atrage atenția și părinții vor un răspuns”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.

Arafat susține că problema putea fi rezolvată foarte ușor

„Medicul de familie putea să fie o soluție, puteau să trimită un medic la consultație la domiciliu de către Ambulanță sau o mașină care să îi transporrte către o unitate de primiri urgențe pediatrică”, a mai spus Raed Arafat.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Acesta a anunțat că ancheta disciplinară care a început la Ambulanța Cluj trebuie să se finalizeze în trei zile.

„Ascultând cum s-a vorbit, n-are cum să fie decizia că și-a făcut treaba corect, pentru că nimeni nu acceptă un astfel de mod de adresare”, a mai spus șeful DSU.

Incidentul s-a produs în luna noiembrie, anul trecut, dar cazul a ajuns în atenția autorităților după ce tatăl copilului a publicat înregistrarea discuției telefonice.

Conform înregistrării, operatorul telefonic are o atitudine arogantă și le răspunde părinților care anunțau că bebelușul lor urinează sânge că nu este o urgență și că trebuie să meargă la medicul de familie.

După mai multe apeluri, copilul a fost luat de o ambulanță, iar acum este în afara oricărui pericol.