• O femeie de 46 de ani a suferit un șoc anafilactic după vaccinarea cu AstraZeneca.
  • Aceasta este una dintre reacțiile severe post-vaccinare.
  • Femeia a fost vaccinată duminică într-un centru de vaccinare din județul Olt.

O femeie de 46 de ani a suferit un șoc anafilactic după vaccinarea cu AstraZeneca, aceasta fiind una dintre reacțiile severe post-vaccinare, transmit reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Femeia de 46 de ani a fost vaccinată duminică într-un centru de vaccinare din județul Olt și a dezvoltat o reacție severă post vaccinare, de tip anafilactic.

Aceasta s-a prezentat pentru primirea primei doze de vaccin de la AstraZeneca, iar în aproximativ 10 minute după administrarea vaccinului a dezvoltat o reacție alergică cu criterii de șoc anafilactic. Menționăm că pacienta nu era cunoscută cu istoric de reacții alergice”, spun cei de la CNCAV.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Personalul medical aflat în centrul de vaccinare i-a acordat de urgență îngrijirile medicale de specialitate, conform procedurilor existente, iar starea femeii s-a ameliorat rapid.

Ulterior, a fost solicitat serviciul de urgență, care a transportat pacienta la spitalul din Slatina pentru îngrijiri medicale suplimentare.

CNCAV precizează că în prezent starea femeii este bună, însă va rămâne sub supraveghere medicală, conform recomandărilor de specialitate.