• Anamaria Vartolomei: „Cred că trebuie să fii indiferent față de ignoranții care alimentează și crează aceste clișee. Români de excepție sunt peste tot!”
  • Anamaria Vartolomei: „Casa Chanel a fost prima marcă care m-a îmbrăcat la primul meu festival. Le-am rămas fidelă și de atunci le sunt alături!”
  • Anamaria Vartolomei: „Nu cred că am să mă întorc vreodată în România, deoarece eu îmi văd viitorul în Franța. Ambele naționalități mă reprezintă, dar aici îmi este viitorul”

Ce au în comun Bacăul, satul Plopu și Franța în povestea Aneimaria Vartolomei? Vă spunem noi! Drumul spre celebritate!

Invitată în emisiunea ,,Ochii pe mine!”, actrița Anamaria Vartolomei îți spune cum a ajuns să cucerească Parisul, fiind desemnată una dintre revelațiile anului 2021 în cinema, de către prestioasa Academie César.

A început actoria la vârsta de 10 ani, la Paris, în filmul ,,Mica mea prințesă”, un titlu parcă predestinat în tot ceea ce a înseamnă parcursul româncei.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Cum ar fi fost viața actriței din România, vedetă pe scenele pariziene dacă ar fi rămas în România? Ar fi ales tot actoria sau ar fi devenit un bun psiholog, așa cum și-a dorit la un moment dat?

„Nu știu dacă aș fi avut acces la teatru. Eu am început printr-un concurs de teatru propus de școală ca activitate extrașcolară și nu știu dacă acolo aș fi avut acces dar, dacă ne ținem de ceea ce am spus cu destinul, poate traiectoria ar fi fost diferită, dar punctul final al destinației ar fi fost același. Poate aș fi dat de teatru într-un fel sau altul sau, dacă nu ar fi fost asta, m-aș fi ținut de școală și aș fi făcut, poate, psihologie.”

Cât de mult contează, pentru cariera profesională, faptul că prestioasa Academie César a nominalizat-o  ca fiind una dintre revelațiile anului 2021 în cinema?

„Mi-a făcut mare plăcere, mai ales că aceste revelații sunt ales de un comitet de directori și directoare de casting, așa că era liniștitor să știi că ai susținerea și încurajarea lor.”

AnamariaVartolomei: ,,Români de excepție sunt peste tot!”

Anamaria Vartolomei mărturisește că nu i-a fost niciodată rușine să spună că este româncă. Dimpotrivă. A făcut asta cu mândrie, fiind conștientă că români de excepție sunt mulți.

„Mi se pare rușinos să-ți renegi originile. Cred că trebuie să fii indiferent față de ignoranții care alimentează și crează aceste amalgame, clișee. Români de excepție sunt peste tot, așa că să-i lăsăm să-și dea singuri seama de prostia lor.”

Anamaria Vartolomei, despre filmul românesc care a cucerit-o: ,,În unanimitate, i-am dat marele premiu”

Care este acum relația Aneimaria cu România, dar și care sunt filmele și regizorii din țara noastră pe care actrița îi admiră? Chiar așa, pe când un rol într-un film românesc?

„Toată familia mi-a rămas în România. Acolo îmi sunt rădăcinile. Încercăm cu părinții mei și cu fratele meu să mergem în România măcar o dată pe an. În ceea ce privește producțiile, am văzut un film care mi-a plăcut foarte mult, dar asta era acum un an și ceva, cred că doi, Un pas înaintea serafimilor se cheamă, de Daniel Sandu. L-am văzut cu ocazia Festivalului de film român la Paris. Am fost aleasă să fac parte dintr-un juriu compus din femei, filmul era în competiție și în unanimitate i-am dat marele premiu.”

Anamaria Vartolomei: „Casa Chanel a fost prima marcă care m-a îmbrăcat la primul meu festival”

„A fost festivalul de la Cannes și de atunci am creat o legătură mai mult decât amicală. Este ca o familiei. Mereu m-a susținut, m-a îmbrăcat. Eu le-am rămas fidelă și de atunci le sunt alături”, conchide actrița din România.

Anamaria Vartolomei: ,,Nu cred că am să mă întorc vreodată în România!”

„Nu cred că am să mă întorc vreodată în România, deoarece eu îmi văd viitorul în Franța. Pe mine, ambele naționalități mă reprezintă, dar aici îmi este viitorul. Din ceea ce văd eu de aici, cred că trebuie să fim mai uniți noi ca popor. Să lăsăm competitivitatea deoparte, să fim mândri, să fim solidari. România trebuie să învețe să-și păstreze valorile pentru că, Slavă Domnului, nu duce lipsă de ele!”