• În Ungaria se închid pentru o lună grădinițele și școlile primare
  • Toate magazinele, în afara celor esențiale, vor fi închise două săptămâni
  • Noile restricții sunt impuse pe fondul creșterii numărului de decese din țară
  • Ungaria anticipează că al treilea val al pandemiei „va fi foarte puternic, mai rău decât a fost cel de-al doilea“

Autoritățile din Ungaria înăspresc restricțiile anti-Covid-19, după ce a crescut cu rapiditate numărul de decese și internări cauzate de coronavirus, scrie AP.

Toate magazinele, mai puțin cele esențiale, alimentare, farmacii și benzinării, vor fi obligate să-și închidă ușile timp de două săptămâni începând de luni, iar firmele sunt îndemnate să permit angajaților să lucreze de acasă.

Grădinițele și școlile primare vor fi, de asemenea, închise până pe 7 aprilie.

Recomandări

ȘTII DE VREME?
CAFENEA FĂRĂ PERSONAL
NU-ȚI COMPARA COPILUL!
MAI MERGI LA TEATRU?
TRIUMP MERGE LA LUPTE
RECORD LA NETFLIX

Dacă nu închidem acum, nu numai că numărul de infecții și decese va crește radical, dar va întârzia deschiderea noastră“, a explicat Gergely Gulyas, șeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban.

Noile măsuri se adaugă celor impuse în noiembrie, mai exact închiderea hotelurilor și restaurantelor, interdicția de circulație pe timpul nopții și desfășurarea cursurilor online pentru elevii de gimnaziu și liceu.

Al treilea val al pandemiei este puternic, foarte puternic și mai rău decât a fost cel de-al doilea val“, a mai spus Gergely Gulyas.

Decizia vine după ce săptămâna aceasta, Ungaria a depășit Statele Unite în ceea ce privește numărul deceselor cazuate de COVID-19 raportate la 1 milion de locuitori.