Gând în gând cu orice om de rând,
Care e forțat să trăiască stând,
Pe loc, mă întreb: până când
Vă mai jucați de-a precauția, cu elan frânt?
Simt că mi-ați furat destul din anii vieții,
Eu, cu pandemia, am învățat din mers lecții:
Am purtat mască, am respectat orarul,
Mi-am pus pe bancheta din spate moralul,
Am lăsat naturalul să fie înlocuit de prevenții…
Nu mai știu ce înseamnă o bere cu băieții,
Petrecere, îmbrățișare, să umblu, să dansez,
Să mă întorc la teatru și să profesez,
M-am dat peste cap pentru a face ce-i necesar
S-ajut un sistem medical la luptă c-un adversar
Invizibil… Dar pe măsură ce trece timpul
Voi nu veniți cu soluții, veniți tot cu strictul,
Aceleași prostii, aceleași erori,
Aceeași nesiguranță emanată prin pori,
Aceleași restricții, aceleași defecte,
Aceleași stări de urgență cu aceleași efecte…
Iar acu’, de la 11:00, ne băgați în casă la 10:00
Și gata, știe și covidu’ când să plece.
Nu ați evoluat, în gestionat, cu nimic.
Ce facem? Trăim cu restricții la infinit?

Sătul de cercul ăsta în care ne tot învârtim,
Cosmin Dominte – La început nu știa nimeni cu ce se mănâncă acest Sars-CoV 2, acum ce scuză mai aveți? Ce facem? Devenim generația GIF? Trăim aceleași secvențe pănă dăm Alt+F4?