• Ingrid spera la o ieşire în Franţa, dar va trebui să se mulţumească cu o vacanţă în ţară.
  • Weekendul acesta poţi zbura din Bucureşti doar spre Cluj-Napoca sau Timişoara.
  • Numărul zborurilor interne s-a redus: sunt curse spre marile oraşe doar o dată la două-trei zile.
  • Un bilet din Bucureşti spre capitalele europene a ajuns să coste cât un bilet cumpărat anul trecut spre Africa sau Asia.

Călătoriile sunt o pasiune pentru Ingrid, studentă la Arhitectură în Bucureşti. Anul trecut s-a plimbat o lună prin oraşele din Franţa, apoi o săptămână la Dubai, iar de Crăciun a ajuns şi la Viena.

Anul acesta îşi dorea să revadă Franţa. A renunţat la idee pentru că preţurile pentru un bilet în capitalele europene s-au scumpit foarte mult.

Dacă eşti însetat de călătorii, unica şansă sunt city break-urile prin ţară. Însă şi aici s-a redus frecvenţa zborurilor. De exemplu, în acest weekend poţi zbura din Bucureşti doar spre Cluj-Napoca sau Timişoara, pentru că spre Iaşi, Craiova, Constanţa, Suceava, Sibiu sau Oradea nu există curse.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Dacă tot nu pot pleca mai departe pentru că este toată nebunia asta cu pandemia, am zis să merg pe la noi pe la munte să vizitez locuri din ţara noastră”, spune Ingrid Niculăiț, studentă la Arhitectură, în București.

„Pe cursele interne să ştii că de multe ori găsim preţuri bune, similare cu cele de anul trecut. Pe cursele externe preţurile au crescut foarte mult. Mă uitam pe preţuri şi am văzut că astăzi poţi să plăteşti pe un bilet până la Roma sau până într-o insulă din Grecia acelaşi preţ pe care l-aş fi plătit până în Asia sau Africa anul trecut”, explică Cristina Roşca – senior editor Ziarul Financiar.