• În aceste momente, este în desfășurare o ședință la Ministerul Sănătății, care s-ar putea termina cu închiderea Bucureștiului. Capitala este foarte aproape de rata de contaminare care aduce carantina.
  • Rata de infectare din București a urcat la 5,67 la mie, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat încă peste 3.700 de infectări în toată țara, iar la ATI sunt 1.339 de persoane
  • În timp ce timișorenii sunt nemulțumiți de carantină, primarul Dominic Fritz susține măsura impusă de DSU, în pofida deciziei Consiliului Județean.
  • Cea mai mare tranșă de vaccinuri de la Pfizer a ajuns în această dimineață în țară. Încă peste 340.000 de doze vor fi distribuite în centrele de vaccinare.
  • Uniunea Europeană va ajunge la o imunizare în masă până pe 14 iulie, de Ziua Franței, spune comisarul care se ocupă de achizițiile de vaccin, Thierry Breton.
  • Ungaria a autorizat al doilea vaccin chinezesc împotriva COVID-19, cel produs de CanSinoBio. Țara vecină folosește deja serul făcut de Sinopharm și vaccinul rusesc Sputnik.
  • Rusia și China trebuie să reducă dependența de dolar și de sistemele occidentale de plată, a spus ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Așa se vor proteja țările de influența Statelor Unite, crede Lavrov.
  • Astăzi a început Global Money Week, o serie de evenimente dedicate educației financiare în rândul copiilor și tinerilor. Sunt implicate peste 170 de țări.
  • În anul 2100, vara va dura jumătate de an, din cauza încălzirii globale, arată un studiu plublicat de Geophysical Research Letters.
  • Daria Kasatkina a câştigat turneul de la Sankt Petersburg. După acest succes, rusoaica va urca 23 de locuri în clasamentul WTA.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN