• Turismul dă semne de revenire, potrivit unei analize CNN
  • Vaccinul ar putea să fie salvarea turismului
  • Grecia, Turcia și Bulgaria sunt cele mai populare destinații printre români

Rotițele turismului ar urma să înceapă din nou să se învârtă ușor-ușor, potrivit unei analize CNN. Vaccinarea este salvarea. Bulgarii deschid sezonul pe 1 mai, Grecia se vă redeschide și ea în curând.

Claudia Nițu este o împătimită a călătoriilor. Abia așteaptă următoarea vacanță.

„Aș vrea să fac și o vacanță în Grecia pentru că Grecia este frumoasă oricum ai spune și din orice colț ai privi, dar în același timp, aș vrea și undeva mai departe, după atâta timp în care n-am zburat.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

Într-o oarecare măsură, o măsură destul de mare, da, cred că… cumva acest vaccin o să deschidă turismul, o să redeschidă turismul”, spune Claudia.

Grecia, Bulgaria și Turcia sunt cele mai populare destinații printre români, spun reprezentanții agențiilor de turism de la noi.

„Odată cu anunțurile care au venit din diferitele țări, din Grecia, din Turcia, din Bulgaria, faptului că ușor, ușor ne pregătim de deschiderea noului sezon turistic, am început să primim și mai multe solicitări și mai multe întrebări din partea turiștilor și, totodată, și mai multe rezervări”, a declarat Cosmin Vasile, manager-ul unei agenţii de turism.

Claudia Tocilă este directorul de marketing al unei agenții online de turism. Se așteaptă ca la vară numărul rezervărilor să ajungă la 50% din câte erau în 2019.

„Ne așteptăm ca în vară, cel puțin, să vedem mai multă mișcare, mai mulți oameni care își doresc să călătorească. Știm din sursele noastre și din ce mai discutăm cu clienții că își doresc foarte mult să poată călători din nou și vaccinul este, sigur, singura soluție pe care o putem vedea în acest moment”, a spus Claudia Tocilă, marketing director la o agenţie de turism.